În cea mai geroasă iarnă a deceniului, când lumea pare debranșată de la încălzirea globală iar rău-platnicii de la încălzirea centrală, există totuși un subiect fierbinte care vizează categoria cea mai apropiată de răcirea ireversibilă: legea pensiilor unitare. Perspectiva recalculării pensiilor pe principiul contributivității a alertat sindicatele care acuză legea că ar fi „retroactivă“. Nu e deloc retroactivă de vreme ce se aplică din momentul recalculării. Era retroactivă (și ilegală) dacă pretindea pensiilor speciale să restituie sumele încasate peste propria contribuție. Dar nu pensiile și salariile speciale sunt „nesimțite“ (cum li s-a zis) ci statul care le-a permis. Doar un stat care nu ține la el însuși poate da lefuri de zeci de mii de euro și despăgubiri de sute de mii răsfățaților care și le-ar pierde. Nesimțirea are totuși avantajele ei: ține cele mai patetice lecții TV despre moralitate. Dl Orban și-a exasperat însă și colegii cu vocalizele sale așa că dl Crin Antonescu a anunțat că „e posibil“ ca acesta să nu mai facă parte din echipa cu care se va prezenta la congres deși „rămâne un coleg pe care îl respect“. Adică, pa! Când un bărbat te respectă, e clar că nu te mai vrea. Marea întrebare a congreselor aproape reunite ale PSD și PNL este dacă vor păstra perechea Geoană-Antonescu care s-a înțeles atât de bine (spre paguba ambelor partide) transformând sărutările celor doi din Kiseleff într-un adulter de durată. La PSD atmosfera e tensionată: candidații Geoană, Mitrea, Diaconescu și Năstase (Andrei Alexandru n-are șanse să-și obțină nici propriul vot) nu s-au hotărât în ce formulă joacă. Nici doamnele din PSD nu s-au putut mulțumi cu un singur candidat și ar prefera doi: pe dnii Geoană și Năstase la un loc. Dl Năstase l-ar vrea însă pe dl Diaconescu în echipa sa dar „Cristi“ e dorit și de dnii Geoană și Mitrea. Lacrima Cristi! Toți îl vor pe dl Diaconescu dar nu ca președinte. Rău în opoziție, greu la putere. PD-L are probleme cu dna Iacob-Ridzi în justiție și pe pârtie cu dna Udrea. Prezența acesteia la inaugurarea pârtiei de schi de la Gura Humorului a mutat aprecierile lui Cosmin Prelipceanu (Realitatea TV) de la investiție la cizmele Dior ale purtătoarei: „costă 500 de euro bucata“. Merçi, cheri! Nici nu știam că Dior vinde cizme la bucată. Pesemne din cauza crizei, poți să-ți iei numai o cizmă Dior sau un crac Versace. Asta explică de ce mulți agitatori TV vorbesc numai cu stângul și gândesc pe jumătate. Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















