Amanare
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a amanat pentru luni judecarea cazurilor referitoare la incidentele de la partidele Universitatea Craiova – Steaua şi Steaua – Poli Timişoara, pentru ca părţile implicate să studieze Ordonanţa de Guvern nr. 11, privitoare la prevenirea şi combaterea violenţei în sport. În timpul partidei Universitatea Craviova – Steaua, scor 0-0, suporterii roş-albaştrilor au aruncat cu petarde, beţe de steag şi fumigene în direcţia jandarmilor, iar pe parcursul meciului Steaua – Poli Timişoara, scor 3-1, suporterii formaţiei din Ghencea de la peluza a 2-a au aruncat cu torţe în direcţia fanilor echipei oaspete, iar spectatorii de la Tribunele 0 şi 1, cu mai multe coji de portocale şi cu pungi de floricele şi de seminţe.
Amical
Formaţia CFR Cluj a perfectat un amical important pentru ultimul meci din stagiul de pregătire din Antalya. Elevii lui Cristiano Bergodi vor juca astăzi în compania deţinătoarei Ligii Campionilor Asiei, Jeonbuck Hyundai, partida urmand să înceapă la ora 15.30. Gruparea coreeană a fost înfiinţată în anul 1993, succesul din cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Asia fiind primul trofeu cucerit de Jeonbuck.
Turneu
Reprezentativa de fotbal under-16 a României a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată luni la Karşiyaka în compania naţionalei similare a Belgiei, în cadrul turneului Ege Kupasi. În aceeaşi grupă, Turcia a învins cu scorul de 8-1 selecţionata under-16 a Slovaciei. -Tricolorii- au fost învinşi duminică, în primul meci din grupă, de Turcia, scor 0-1, şi au programată următoarea partidă miercuri, la Akhisar, la ora 13.30, în compania echipei Slovaciei.
Acord
Atacantul Mihai Guriţă a primit, luni, acordul medicilor de a juca din nou fotbal, analizele efectuate la clinica Euromedica din Timişoara nerelevând probleme cardiace. Directorul tehnic al echipei Farul, Ion Marin, a declarat că atacantul se va alătura marţi lotului condus de Basarab Panduru, aflat în turneu de pregătire în Cipru. Atacantul crede că palpitaţiile pe care le-a avut săptămâna trecută au fost cauzate de faptul că a încercat să ţină ritmul la antrenamente cu jucătorii mai tineri din lot.
Calificare
Sportivul Răzvan Marcu, legitimat la secţia de tir cu arcul a clubului Minerul Aninoasa şi component ale echipei naţionale de juniori a României, a realizat punctajul pentru calificarea la Campionatele Mondiale în sală, programate între 13 şi 17 martie în Turcia. Răzvan Marcu are ca obiectiv la Campionatele Mondiale de seniori o clasare pe podium, fiind unul dintre favoriţi, după ce anul trecut a câştigat Cupa Europei de la Praga. Antrenorul sportivului român, Viorel Hăbian, speră ca şi Luminiţa Sârbu, o altă sportivă a clubului Minerul Aninoasa, să obţină calificarea la competiţia din Turcia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















