Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost obligat de instanţă să îl repună în funcţie pe fostul vicepreşedinte al Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, Adrian Niculescu. Guvernul trebuie să-i achite acestuia despăgubiri, bani care sunt luaţi de la buget, adică din bani publici. Adrian Niculescu a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Institutului la sfârşitul anului 2003, prin decizia fostului premier Adrian Năstase, postul de preşedinte fiind preluat cu două luni înainte de Dinu Zamfirescu. În vara anului 2005, la propunerea formulată de Zamfirescu, Tăriceanu l-a destituit pe Adrian Niculescu, printr-o decizie de revocare. Adrian Niculescu a considerat că premierul nu avea dreptul să-l destituie din funcţie fără să prezinte clar motivele deciziei, în condiţiile în care îndeplinea un mandat ce urma să expire în 2008. Motiv pentru care l-a acţionat în judecată pe şeful guvernului. A solicitat să fie repus în postul de vicepreşedinte şi să i se plătească o despăgubire egală cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia de demnitate publică, actualizate cu rata inflaţiei. După procesul pe fond pierdut la Curtea de Apel Bucureşti, reprezentanţii juridici ai premierului au formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea instanţei a fost şi de această dată în favoarea celui demis. Motivaţia instanţei s-a bazat printre altele, pe prevederile articolului 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ privind -excesul de putere- prin exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
Este al doilea proces pe care premierul Tăriceanu îl pierde cu un demnitar pe care l-a demis. În urmă cu doar două luni, primul ministru a pierdut un proces similar, cu fostul şef al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC), Ion Smeeianu, după ce acesta a fost destituit din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















