Aurel Moldovan, decanul Baroului Brașov, a propus, în cadrul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), ca fiii avocaților să fie acceptați pur și simplu în avocatură întrucât provin din familie, precizând că ei „pot deveni buni avocați sub îndrumarea propriei familii“. „În calitate de decan, consider că așa cum există o protecție subiectivă a altor bresle de liber-profesioniști, cum ar fi lichidatori, executori, medici, evaluatori, fără a uita și întreaga paletă a notarilor și magistraților, consider că și avocații trebuie să fie protejați în accesul în avocatură a copiilor de avocați“, a consemnat Aurel Moldovan într-un punct de vedere exprimat la întrunirea din București. Deși a invocat criterii de integritate pe parcursul discursului său, decanul a arătat că „mulți copii ai avocaților, care au zeci de ani o legătură profesională și de suflet, pot fi respinși în primul rând din cauza modului de organizare a examenului“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















