Oltchim – Viborg 27-26
Echipa de handbal feminin Oltchim Rm. Vâlcea a învins-o la limită pe marea favorită Viborg și are maxim de puncte după primele trei etape din grupele principale ale Ligii Campionilor, cu șanse foarte mari de calificare în semifinale. Danezele s-au trezit luate pe sus de elevele lui Radu Voina, care au condus pe tabelă mai mult de trei sferturi din meci, dar, cu ajutorul arbitrilor spanioli, Vărzaru&Co. puteau obține un rezultat de egalitate pe terenul campioanei României.
„De obicei nu comentez arbitrajele, dar acum mi s-a părut părtinitor, le-au ajutat pe daneze. În opinia mea, cei doi spanioli au vrut ca meciul să se termine la egalitate. Dumnezeu a făcut dreptate și noi ne-am impus“, a declarat președintele clubului, Ioan Gavrilescu.
Antrenorul Radu Voina s-a declarat la fel de nemulțumit de prestația celor doi arbitri, care au dezavantajat-o pe Oltchim în mai multe rânduri: „Am întâlnit o echipă foarte puternică, important este că am gestionat excelent finalul și am câștigat două puncte mari. Este prima dată în cariera mea de antrenor când vorbesc despre arbitraj, dar în acest meci unul dintre arbitri le-a ținut în viață pe daneze prin deciziile lui. Nu mai contează acum, important este că avem mai multă liniște după trei victorii consecutive și suntem foarte aproape de semifinale“.
Oltchim este liderul Grupei a 2-a principale a Ligii Campionilor, cu 6 puncte. Formațiile clasate pe primele două poziții din fiecare grupă se vor califica în semifinale.
Grupa 1
M V E Î GV P
1. Larvik 3 3 0 0 86-77 6
2. Gyor 3 2 0 1 75-73 4
3. Krim Ljubljana 3 1 0 2 85-85 2
4. Leipzig 3 0 0 3 67-78 0
Grupa 2
M V E Î GV P
1. Oltchim 3 3 0 0 88-76 6
2. Viborg 3 2 0 1 91-82 4
3. Dinamo Volgograd 3 1 0 2 80-81 2
4. Hypo Viena 3 0 0 3 73-93 0
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















