Home Economic-Financiar Cardurile de credit in lei ard buzunarele romanilor

Cardurile de credit in lei ard buzunarele romanilor

DISTRIBUIŢI

Cardurile de credit sunt o găselniţă bună pentru instituţiile financiare care te pot tapa de bani într-un mod subtil, elegant şi legal. Chiar dacă au avantajul că te scutesc de multe drumuri şi griji, costurile sunt pe măsură. E suficient să compari dobânda anuală efectivă de la un simplu credit de nevoi personale cu cele practicate la împrumuturile prin carduri de credit şi se poate observa o diferenţă substanţială. Nu mai vorbim de capcanele din contracte cum ar fi eliminarea perioadei de graţie la retragerea de bani din bancomat.

Cardurile de credit au fost o găselniţă bună pentru instituţiile financiare. Au găsit un instrument care nu necesită atata bătaie de cap pentru clienţii care îşi doresc să obţină banii de care au nevoie în timp relativ scurt, chiar dacă rapiditatea şi facilitatea de a manevra banii costă mai mult decat în cazul unui credit pentru nevoi personale. Pe langă toate comisioanele care trebuie achitate, dobanzile sunt şi ele foarte mari.

Băncile au intuit bine segmentul în care se poate dezvolta cel mai bine acest produs. Angajatorii sunt cei mai buni promotori ai produsului dezvoltat de instituţii. Astfel, un protocol încheiat cu o bancă de către instituţia unde lucraţi ar putea fi în avantajul celor care îşi doresc un plafon disponibil mai mare. Ofertele de sezon nu lipsesc.

Aşadar, Raiffeisen Bank are în acest moment ofertă specială: dacă aplicaţi pentru cardul de cumpărături, aşa cum mai este el cunoscut, în perioada 8 ianuarie-31 martie şi efectuaţi cel puţin o tranzacţie la comercianţi pană la 30 aprilie, sunteţi scutiţi de taxa de emitere, taxa de administrare în primul an, 0% dobanda pană la 56 de zile, pe viaţă. Cardul de credit Raiffeisen Bank Standard oferă o linie de credit de pană la 20.000 de lei. Dobanda, însă, este de 28% pe an. Dar nu este singurul caz.

Cea mai lungă perioadă de graţie vine de la CEC, 59 de zile. Cu perioadă de graţie de 56 de zile sunt produsele oferite de Raiffeisen Bank, cardurile de credit – Raiffeisen Mastercard Standard şi Gold. Sunt şi bănci care nu au nici măcar o zi perioadă de graţie.

DAE, avantajoase

CEC, Emporiki, Alpha Bank, Banca Transilvania şi Banca Comercială Romană au cele mai avantajoase oferte din punct de vedere al DAE, adică dobanda anuală efectivă plătită pentru cumpărături. În exemplele date mai sus, calculul a fost realizat de Finzoom, calculatorul online pentru credite. În acest caz, DAE este calculată pentru un credit de 2.000 de lei. Astfel, cea mai mică dobandă este cea de la CEC, cu o valoare procentuală de 18,60, prin creditul Mastercard, în lei. Locul doi este ocupat de cardul de credit de la Emporiki, prin cardul Mastercard Standard, cu DAE pentru cumpărături, la o valoare de 21,27.

Banca Comercială Romană, prin Eurocard – Mastercard, DAE pentru cumpărături este calculată la o valoare procentuală de 23,44%, iar BRD Group Societe Generale oferă cardul de credit BRD Visa Classic, iar DAE în cazul acestui produs este de 27,92%.

Mai trebuie ştiut faptul că taxa de emitere şi taxa de analiză şi aprobare card se plătesc odată, la început. Taxa de administrare card şi cont se plătesc anual. Dobanda se calculează zilnic, la 360 sau 365 de zile (în funcţie de fiecare bancă), luand în considerare perioada de graţie, atat pentru plăţi la comercianţi, cat şi pentru retrageri numerar.

Creditele, mai ieftine

Un lucru care a ieşit în evidenţă în clasamentul realizat după ordonarea în funcţie de DAE este acela că primele bănci comerciale din sistemul bancar romanesc nu au cele mai competitive oferte, cel puţin în cazul acestui produs.

Comparativ, un credit de nevoi personale, fără a necesita garanţii, pentru aceeaşi sumă împrumutată, respectiv de 2.000 de lei, are o dobandă începand de la 16,94%, dar poate ajunge pană la 49,09% în ofertele unor bănci. Suma de rambursat în cazul unei dobanzi de 16,94% este de 2.498 de lei, dar puteţi plăti în cazul unei dobanzi mai mari cu mai mult de 1.000 de lei, respectiv, 3.313 lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.