Agenția Națională de Integritate va cere Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituțională în privința unui conflict între justiție și Parlament, după ce deputatul PSD Florin Pâslaru și-a primit mandatul de la Comisia de Validare a Camerei Deputaților, în ciuda faptului că inspectorii ANI l-au găsit în conflict de interese.
„Din nou apare un conflict constituțional referitor la două dintre puterile statului – cea legislativă și cea judecătorească. Vom transmite CSM o solicitare pentru a deduce dacă va sesiza Curtea Constituțională“, a declarat președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, pentru ziare.com.
Întrebat dacă e sigur că mandatul lui Pâslaru va fi invalidat de CCR, șeful ANI a răspuns: „O să urmăm mecanismele normale, legale, mai departe vom vedea. Avem precedentele Victor Alistar și Mircea Diaconu (in care CCR a decis în favoarea poziției ANI -n.red)“.
Georgescu e de părere și că prin decizia Comisiei de Validare de a-i acorda mandatul lui Pâslaru „nu se respecta prevederile legale, ceea ce va afecta cu siguranță raportul pe justiție al Comisiei Europene, din luna ianuarie“.
Comisia de Validare a Camerei Deputatilor a decis să-i dea mandatul lui Florin Pâslaru, cu 20 de voturi pentru, 6 împotrivă și o abținere.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















