Recentul schimb de scrisori dintre soţii Berlusconi – cea acuzatoare, a Veronicăi, cealaltă de iertare, semnată Silvio, încă face vâlvă în presa italiană. Ziariştii nu cred în împăcarea cuplului. Este ceva serios, din moment ce Veronica s-a decis să-şi facă publică supărarea, estima ziarul -La Stampa-. -Ceva fără legătură cu <glumele deocheate> ale fostului premier sau cu banalele complimente la adresa reprezentantelor sexului frumos-, nota publicaţia. Şi citează surse familiarizate cu năravurile familiei Berlusconi: -Sunt schimbări de comportament survenite în ultimele luni. El demonstrează o nervozitate neobişnuită, o dorinţă de libertate, o <dorinţă de a se îndrăgosti>, evocată de însuşi Berlusconi la unul din mitingurile de la Geneva şi care denotă o vie şi aprigă voinţă de a întoarce o nouă pagină a vieţii sale-, scria -La Stampa-. -El îşi permite unele ieşiri, îngână ceva despre noi preocupări, ba chiar vorbeşte despre un nou mariaj. Evident, unele din afirmaţiile spuse în cerc restrâns, au ajuns la urechile Veronicăi. Nu întâmplător, ea face în scrisoare, referire la unul din romanele lui Catherin Johnn, unde, după 20 de ani de căsnicie soţia e părăsită de soţul căruia îi dăruise trei copii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















