Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, i-a asigurat, ieri, pe pensionari că în acest an plata pensiilor nu va reprezenta o problemă: „Plățile sunt asigurate prin transferul de la bugetul de stat a 1,7 miliarde de euro, iar pensia socială minimă va fi indexată cu rata inflației“. Pe de altă parte, Șeitan a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește plata pensiilor în anii următori. „Dacă actualul sistem de pensii ar fi păstrat în Romånia, anul viitor suma transferată de la bugetul de stat pentru plata pensiilor ar trebui să crească la două miliarde de euro, iar pånă în 2025 suma transferată în acest scop ar ajunge să reprezinte 6% din PIB“. Ieri după-amiază, în Comisia de muncă a Senatului a început dezbaterea proiectului de Lege a pensiilor.
În ceea ce privește rata șomajului din Romånia, Șeitan a anunțat că aceasta se situează sub media europeană în luna februarie, pånă în acest moment: „La nivel european, rata șomajului este de peste 10%, iar Romånia încă se află sub acest nivel. O rată mare a șomajului se înregistrează în råndul tinerilor, combaterea acestui fenomen aflåndu-se și pe lista de priorități la nivel european“. Referitor la Codul de asistență socială, ministrul Muncii a precizat că la elaborarea acestuia vor lucra mai multe ministere, partenerii sociali și societatea civilă de natură academică: „Am lansat ideea Codului de asistență socială, care să fie o lege unitară care să cuprindă totul, de la venitul minim garantat pånă la alocația de stat pentru copii“. Șeitan dorește ca acest cod să reunească prevederile din cele peste 250 de acte normative existente privind asistența socială.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















