Home Politic Ceartă în USL pe super-imunitate

Ceartă în USL pe super-imunitate

DISTRIBUIŢI

Paradoxal, PSD a ajuns să fie partidul mai democrat dintre cele din cadrul USL. Presați de la Bruxelles și într-o campanie susținută de reconciliere cu instituțiile UE, PSD joacă cartea colaborării cu CE care a condamnat în ultimul său raport super-imunitate pe care parlamentarii USL încearcă să și-o tragă la început de legislatură 2012-2016. În schimb, cei de la PNL vor să-și asigure spatele de tot felul de instituții care îi monitorizează și care s-au dovedit neiertătoare în ultimii ani față de parlamentarii corupți și cei aflați în incompatibilitate cu această demnitate publică. Ultimul scandal pe această temă în USL a avut loc ieri între președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și senatorul liberal Puiu Hașotti. Totul a plecat de la retrimiterea în Parlament de către șeful statului a noului statul al parlamentarilor. Cearta a plecat de la Raportul privind cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu la incompatibilitățile parlamentarilor a fost retrimis, ieri, spre dezbatere la Comisia de Statut. Discuțiile divergente la Statutul deputaților și senatorilor au fost la articolul introdus potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive prin necontestare în instanță a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea. Acest text a fost contestat de parlamentarii PNL, prin Tudor Chiuariu. „De fiecare dată când facem un text care să fie pe o procedură normală, să ne permită și nouă să nu fim puși la colț: de ce ai pălărie, de ce nu ai pălărie, de ce ai țigare, de ce nu ai, venim la microfon și devenim un corp opac și de aceea presa și opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport. Primul raport în care Parlamentul nu este călcat în picioare este acest raport. (…) Ambiguitatea este cea care ne-a făcut pe noi să plătim. Nu este permis ca în MCV Parlamentul să aibă un ditamai articolul", a spus Zgonea făcând referire la criticile UE. În replică, liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a spus că "scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor". Ca „rezolvare”, Zgonea a anunțat că retrimite pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaților și senatorilor care admitea obiecțiile președintelui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilitățile și a anunțat că va vota împotrivă.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.