Home Economic-Financiar Industria mobilei in 2007, directionata catre etnic-chic

Industria mobilei in 2007, directionata catre etnic-chic

DISTRIBUIŢI

Piaţa imobiliară şi cea a mobilierului se află în interdependenţă. Dezvoltarea unora depinde de evoluţia celorlalţi. Accentele care se pun în acest an pentru piaţa mobilierului sunt reflectate şi de opţiunile publicului din 2006 şi din vânzările înregistrate. Clienţii producătorilor de mobilă din România, dar şi din regiune s-au îndreptat spre achiziţionarea unui mobilier care se încadrează într-un registrul modern, confortabil şi tihnit, potrivit unui studiu al companiei Mobexpert. O altă direcţie relevantă pentru 2006 a fost aceea de a folosi materiale precum lemnul, cu nuanţe inspirate de natură şi detalii care dau căldură căminului. Tendinţa este asemănătoare cu cea din ţările europene de origine latină: Franţa, Italia, Spania, spre deosebire de ţările nordice unde predomină culori mai reci şi se foloseşte mult metalul şi sticla. Un segment de mobilier care s-a dezvoltat bine în 2006, având o evoluţie bună începând cu 2004 este cel etnic-chic, elemente de mobilier cu influenţe coloniale, asiatice, feng-shui.

Tendinţele din acest an în privinţa stilului se îndreaptă tot mai mult pe forme minimaliste, simple, linii drepte, detaliile din ce în ce mai puţine. Materialul în vogă care va reveni în forţă este nucul, acesta fiind la mare căutare prin anii *70. În 2007, el apare în nuanţe variabile, singur sau în combinaţii cu nuanţe de bej au elemente de metal. De asemenea, compoziţia alb-negru atrage din nou, reprezentanţii din domeniu apreciind că anul acesta va genera volume mai mari. Canapelele din piele au continuat să ocupe o pondere importantă în vânzările din 2006, iar pentru acest an, tendinţele indică o înclinaţie către canapele îmbrăcate în stofă valoroasă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.