Una dintre cele mai interesante întâlniri de miercuri seara a fost duelul de pe -Teatrul Viselor- din Manchester dintre Anglia şi Spania, ibericii impunându-se cu scorul de 1-0 prin superba reuşită a lui Iniesta din minutul 63. Înfrângerea a fost cu atât mai usturătoare pentru gazde, cu cât forţa ofensivă a elevilor lui Steve McClaren a fost aproape inexistentă, jurnaliştii de la BBC afirmând că -Anglia a evoluat atât de slab, încât cu greu ne putem aminti vreo paradă a lui Iker Casillias-. Acesta este cel de-al patrulea meci în care britanicii nu izbutesc să câştige, fiind de asemenea, prima înfrângere de pe teren propriu a Angliei din era post-Eriksson. Spania, cu cinci jucători de la Valencia în primul -unsprezece- a jucat foarte exact în apărare, elevii lui Luis Aragones dominând clar mijlocul terenului, Xavi fiind omul-cheie în angrenajul ibericilor. Tabloidul britanic -The Sun- nu a ratat ocazia de a-i ridiculiza din nou pe componenţii -naţionalei- Angliei, titrând: -Matadori – Plictisitorii lui McClaren: 1-0-, deşi menţionează faptul că miercuri seară au lipsit de pe teren jucători precum John Terry, Joe şi Ashley Cole, Owen Hargreaves şi Wayne Rooney.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















