Amicalul susţinut de naţionala României împotriva -fraţilor- de peste Prut le-a arătat românilor că selecţionata pregătită de Victor Piţurcă suferă mult în mai toate compartimentele. Chiar dacă au învins cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Ionuţ Mazilu în minutul 76* şi de Adrian Mutu, în minutul 89*, -tricolorii- au făcut un meci slab şi au arătat că mai au mult de muncit pentru a putea spera la un rezultat pozitiv în meciul cu Olanda, de la sfârşitul lunii martie, din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European.
Din păcate, cei aproximativ 5.000 de spectatori care s-au adunat în tribunele stadionului -Lia Manoliu- sperau să vadă mai multe de la -tricolori-, însă au primit un Mutu care a dispărut treptat din joc, un Contra care a greşit multe pase, un Cociş dezorientat, un Marica mai mult absent şi chiar un Dănuţ Coman nesigur pe el. Poate că elevii lui Piţurcă au o scuză pentru prestaţia din partida cu Moldova, aceştia dorind un adversar de top, cum ar fi trebuit să fie Italia, însă acest meci nu s-a mai putut disputa din cauza problemelor cu huliganii din Peninsulă.
Ambiţia mai mare s-a văzut în momentul în care, în repriza a doua au fost introduşi jucători din Liga I, precum Nicoliţă, Mazilu, Andrei Cristea şi Buga. De altfel, chiar dacă aceştia nu au impresionat foarte mult, având încă probleme din punct de vedere fizic, s-a văzut clar că echipa noastră a căpătat un plus de prospeţime, în special în compartimentul ofensiv. Acest fapt a fost recunoscut şi de selecţioner, care a recunoscut că încă sunt probleme cu fizicul la unii jucători. -A fost un meci destul de greu, dar concluziile le voi trage după câteva zile, după ce voi vedea din nou meciul pe caseta video. Se vede o lipsă de formă fizică la unii dintre jucători, dar sper ca totul să se remedieze până la ora jocului cu Olanda. Am introdus 20 de jucători în acest meci şi am fost, să spunem, mulţumit de unii fotbalişti, precum Cristea, care nu a evoluat rău, sau Mazilu, care a revenit din nou cu gol la naţională. S-a văzut o diferenţă de concentrare şi motivaţie-, a declarat Piţurcă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















