Peste 30 de angajați ai Spitalului Orășenesc „George Trifon“ din Năsăud au declanșat, ieri, un protest spontan, de două ore, nemulțumiți de programul de lucru stabilit de conducerea spitalului fără acordul sindicatului. Liderul sindical Maria Drăgoi a declarat, pentru Mediafax, că directorul medical al instituției, dr. Rodica Bolog, a schimbat turele de la 12 cu 24 de ore, la 8 cu 16 ore, ceea ce face ca, în anumite momente ale zilei, cum ar fi după-amiaza sau noaptea, un singur asistent medical să fie de serviciu într-o secție întreagă, cum ar fi cea de chirurgie sau ginecologie. O altă nemulțumire a protestatarilor este legată de numărul de zile de concediu, stabilit la 20 pentru toți angajații, deși, în funcție de secțiile în care lucrează, aceștia au dreptul la un număr diferit de zile de concediu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















