Home Sport Jocurile Olimpice s-au încheiat grandios

Jocurile Olimpice s-au încheiat grandios

DISTRIBUIŢI

Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver s-au încheiat duminică seara, moment marcat de o ceremonie extraordinară pusă la punct de organizatori. După 17 zile de competiție, cei peste 2500 de sportivi, care au reprezentat 82 de țări, și-au luat la revedere de la orașul canadian și au făcut cunoștință cu Anatoli Pahomov, primarul orașului rus Soci, care va găzdui următoarea ediție a JO de iarnă, din 2014.
Ceremonia de închidere a evenimentului s-a desfășurat în fața celor 60.000 de spectatori care au umplut până la refuz celebra sală BC Place. Britanicul Adam Pengilly și americanca Angela Marie Ruggiero, cei mai noi membri în Comisia sportivilor din cadrul Comitetului Olimpic Internațional, au depus jurământul, moment care a fost urmat de premierea câștigătorilor de la schi fond 50 de kilometri: Petter Northug (Norvegia – aur), Axel Teichmann (Germania – argint) și Johan Olsson (Suedia – bronz).
Spectacolul s-a încheiat cu un foc de artificii superb, în timp ce sportivii care au participat la festivitate cântau și dansau alături de cântăreții invitați la acest eveniment, printre care s-au numărat Michael Buble, Avril Lavigne, Alanis Morissette și Marie-Mai.

România, „cu mâna-n schiuri“

Delegația României la Vancouver, formată din 29 de persoane, s-a întors, ca aproape de fiecare dată în istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, fără nicio medalie. Mai mult decât atât, cea mai bună performanță a fost doar locul 10, ocupat de echipa de ștafetă feminin de biatlon în cursa de 4×6 kilometri. Cu toate acestea, sportivii care provin dintr-o țară cu 33% zonă de munte nu pot fi acuzați înaintea autorităților, care nu le pun la dispoziție condiții de antrenament decente la niciuna dintre disciplinele de iarnă.

CLASAMENTUL PE MEDALII
Țara                     Aur    Argint    Bronz    Total
1. SUA                      9    15    13             37
2. Germania             10    13      7            30
3. Canada                14      7      5            26
4. Norvegia               9      8      6             23
5. Austria                4      6      6               16
6. Rusia                   3      5      7              15
7. Coreea de Sud      6      6      2              14
8-9. China              5      2      4                11
8-9. Suedia            5      2      4                 11
10. Franța              2      3      6                11

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.