Factura -europeana-

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au avut loc multe schimbări printre care şi aşa numitele tipizate fiscale. După cum se ştie, înainte de 01.01.2007 agenţii economici care livrau bunuri sau erau subiecţi de prestări servicii trebuiau în mod obligatoriu să folosească facturi fiscale al căror conţinut era prestabilit de către lege. Problema este la o simplă vedere superfluă. Dar în practică nu este deloc aşa. Încă o majoritate destul de însemnată dintre comercianţi nu ştiu care este situaţia legală a acestei probleme.

Sediul materiei îl reprezintă Noul Cod fiscal şi mai precis articolul 155 din acesta.

Dar ce cuprinde acest articol?

-Persoana impozabiă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar-. Ce rezultă la o primă citire a lui? În primul rând, facturile nu mai sunt fiscale. Apoi, fiecare agent economic are dreptul de a le emite şi stabili cuprinsul, bineînţeles respectând limitele legale.

Una dintre limitări se referă la faptul că administratorul societăţii trebuie să dea o decizie internă prin care să numească seriile facturilor societăţii – începând cu prima emisă pe anul 2007.

Factura trebuie să cuprindă:

1. data emiterii facturii;

2. denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale persoanei impozabile care emite factura;

3. denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz;

4. numele şi adresa cumpărătorului, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care cumpărătorul este înregistrat, conform art. 153, precum şi adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;

5. denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

6. data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepţia cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;

7. o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune;

O prevedere extrem de importantă este aceea că semnarea şi ştampilarea facturilor nu sunt obligatorii. De ce este importantă? O mulţime de litigii comerciale au fost pierdute în procedura specială a somaţiei de plată (OG 5/2001 modificată şi completată) pentru că pârâţii se apărau prin aceea că factura nu era însuşită de cealaltă parte. De acum încolo atenţie, rău-platnici! Şi dacă factura este trimisă prin poştă, fax, e-mail şi nu este semnată şi ştampilată, dar cuprinde punctele 1-7 ale art.155 din Codul fiscal, ea este perfect valabilă şi trebuie plătită.

Însa cel care cheamă în judecată o altă persoană trebuie să facă dovada că a primit-o. Se pot face şi abuzuri.Dar să aşteptăm să vedem care va fi practica judecătorească în domeniu.

Sunt scutiţi de la emiterea unei facturi următorii agenţi economici care au ca obiect de activitate:

-transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;

-livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, consemnate în documente, fără nominalizarea cumpărătorului;

-livrările de bunuri şi prestările de servicii consemnate în documente specifice, care conţin cel puţin informaţiile obligatorii precizate de Codul fiscal.

O scăpare însă a Codului, precizez eu, este aceea ca în cazul chitanţelor situaţia lor juridică rămane aceeaşi (deci sunt fiscale ).

După părerea specialiştilor în domeniu este nevoie de un termen de implementare de aproximativ 3-4 luni pentru comercianţi. Av. Coltuc Marius Vicenţiu