DST și filiera românească (II)

Pionul principal în cadrul rețelei Caraman, după cum a rămas în literatura de specialitate, a fost un anume Robert, un personaj complex de ale cărui carențe comportamentale s-a folosit diplomatul Caraman în racolarea sa. După ce a sustras 60 de dosare și 16 mape cu informații top secret primind sume mici de bani drept recompensă, Robert, pe care fostul șef al DST, Jean Rochet, îl caracterizează drept o personalitate duală și pesimistă, a cedat foarte ușor presiunilor exercitate de Caraman, astfel încât l-a introdus în rețea pe un agent dublu, cunoscut drept Francis, sub acoperirea fictivă de investitor grec. Acesta a fost plasat sub controlul informativ al diplomatului Victor Dorobanțu care, profitând de relațiile diverse ale lui Francis, a reușit să pună mâna pe o serie de informații secrete despre bazele NATO din Mediterana, foarte utile KGB-ului care, de asemenea, lucra la un plan de reorganizare strategică, alături de GRU, pentru complexul militaro-industrial sovietic. Întorcându-ne la activitatea informativă a diplomatului Dorobanțu, acesta reușise să penetreze mediul cultural și de afaceri parizian, unde a reușit să intre în contact cu un anume Jean Pierre, angajat în dispozitivul de pază și protecție la sediul Alianței Nord-Atlantice din capitala Franței, care avea probleme financiare foarte mari. Valorificându-i această mică problemă, Dorobanțu i l-a plasat sub control secretarului II al Ambasadei Republicii Populare Române de la Paris, Constantin Mirea. Din motive diverse asupra cărora nu vom insista, Mirea l-a plasat, din 1965, pe Jean Pierre diplomatului Mihail Iacobescu.

Obiectiv zero: informații tehnologice

După ce l-a valorificat informativ o perioadă pe acest Pierre, Ionescu a fost redirecționat de Centrala de la București spre secretele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică unde, la un dineu diplomatic, a reușit racolarea unui înalt funcționar de origine austriacă din cadrul acestei organizații, pe care Rochet îl numește, simplu, Klaus. În această vânătoare de informații, Iacobescu a reușit, cu sprijinul lui Klaus, să intre în posesia a circa 160 de dosare cu date și sinteze despre indicii economiei occidentale. Pe de altă parte, aceste date au fost valorificate de Direcția de prognoză și diagnoză economică din cadrul KGB-ului, prin intermediul lor  urmărindu-se contrabalansarea producției industriale a CEE prin prisma industriei statelor membre ale CAER. În pofida a tot ce s-a publicat în istoriografia românească asupra acestei chestiuni, acțiunea rețelei Caraman este un succes, chiar dacă KGB-ul și De Gaulle au permis penetrarea informativă a Alianței Nord-Atlantice în contextul retragerii Franței din structurile militare active ale NATO. Concomitent cu acțiunea lui Iacobescu, diplomatul Caraman a reușit să racoleze o înaltă funcționară din cadrul Ministerului de Finanțe francez, sub numele de cod „Sylvie“, care i-a furnizat date importante despre economia franceză. Aceasta a fost omul de legătură între Caraman, agentul de poliție Gerard și Antoinette, cunoscută drept o văduvă neagră în cercurile înaltei societăți pariziene în perioada 1967-1969, când au fost vizate o serie de informații tehnologice. Aceste personaje au fost coordonate, rând pe rând, de următorii diplomați – dovediți de agenții DST-ului: Mihai Iacobescu, Eugen Vișan, Pavel Cismaru, Constantin Mirea și Ioan Păduraru. Din documentele publicate de Jean Rochet nu se poate observa amplitudinea daunelor produse de agenții rețelei Caraman, ci doar se punctează unele aspecte de natură tehnică în procesul demantelării acesteia. (Va urma)