Republica Moldova nu va mai negocia cu Transnistria, urmand sa discute cu -cei carora Tiraspolul li se supune in cel mai direct mod-, a declarat, ieri, presedintele moldovean Vladimir Voronin, intr-un discurs transmis de televiziunea nationala, cu ocazia Zilei Republicii, transmite BASA-press.
-Nu vom avea niciodata un sistem democratic eficient, daca peste jumatate de milion de moldoveni din Transnistria continua sa fie impiedicati sa isi exercite, deschis si fara teama, drepturile politice si cetatenesti-, a declarat Voronin.
-Nu vom avea un stat de drept eficient, atat timp cat vreo zece persoane, incurajate de apatia si indiferenta statelor vecine, isi permit sa conduca o parte din tara noastra dupa regulile starii de razboi, incalcand valorile si normele umane. Dispretul fata de lege incepe (…) de la cei 460 de kilometri ai segmentului transnistrean de la granita moldo-ucraineana, deschis pentru orice fel de contrabanda-, a spus el.
-Astazi, acest segment de granita aduce asemenea dividende Tiraspolului, Ucrainei si Rusiei, incat paralizeaza atat actiunea dreptului international, cat si influenta unui sentiment uman atat de natural cum este cel de compasiune fata de copii-, a adaugat presedintele Republicii Moldova.
Voronin a apreciat ca -toate retetele de reglementare politica a problemei transnistrene, propuse de partea transnistreana, au doar scopul sa mentina sprijinul militar pentru situatia actuala-.
-Nu ne vom mai discredita prin participarea la negocierile privind viitorul Moldovei reunificate cu o clica de impostori, al carei program politic se rezuma la exploatarea sentimentelor oamenilor care au trecut prin evenimentele anului 1992, imbracandu-i in uniforme si invatandu-i sa impuste in directia Chisinaului-, a subliniat Voronin.
El a adaugat ca administratia transnistreana trateaza cu dispret faptul ca situatia din Republica Moldova s-a modificat, iar extremistii au fost izolati in urma alegerilor democratice. -Si chiar daca astazi, dupa atatia ani, nu suntem capabili ca, printr-o critica politica consecventa si prin presiuni internationale deschise, sa invingem aceasta grupare transnationala militarizata, chiar daca nu suntem inca in stare sa solutionam problema transnistreana, noi putem, in sfarsit, sa definim corect aceasta problema-, a adaugat presedintele moldoveam.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















