Ministrul Educației, Remus Pricopie, a făcut, luni, o vizită în mai multe școli din Capitală, ocazie cu care a fost legitimat de elevii de serviciu, el prezentând cartea de identitate pentru a putea intra în unitățile de învățământ. />"Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unități de învățământ din toată țara. Am început cu cele din Capitală, nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în școală, întrucât așa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină dorește să ajungă în unitatea de învățământ", a declarat ministrul Educației, Remus Pricopie. El a fost însoțit în vizita făcută în școli de directorul general din Ministerul Educației, Liliana Preoteasa, și inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru.
Ministrul Educației a fost mulțumit pe durata vizitei în școli de faptul că a întâlnit echipaje ale poliției care supravegheau accesul în unitățile de învățământ, dar și de modul în care se desfășoară activitatea didactică în școlile vizitate. "Voi continua astfel de vizite, este importante să știm exact care sunt condițiile din unitățile de învățământ, dar să putem discuta și cu profesorii și elevii", a conchis Pricopie. Semestrul al II-lea a început luni și se va încheia în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepția celor din clasele terminale, în acest interval fiind programate o vacanță de primăvară, o săptămână cu activități extrașcolare, evaluarea națională și examenul de bacalaureat.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















