
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat ieri că Angelino Alfano, secretarul formațiunii sale, Partidul Libertății (PdL), va fi viitorul premier dacă centrul-dreapta va câștiga alegerile din februarie, relatează Ansa, în pagina electronică. Berlusconi, care conduce campania taberei de centru-dreapta, afirmase anterior că decizia cu privire la cine va conduce Guvernul va fi luată de coaliție după alegeri, în cazul în care aceasta va câștiga. În această lună, PdL a ajuns la un acord pentru refacerea alianței cu Liga Nordului, în care se precizează că Berlusconi nu va deveni premier în caz de victorie. El a declarat că i-ar plăcea să fie ministru al Economiei. "Candidatul nostru la funcția de premier, dacă vom câștiga, lucru de care sunt sigur, este Alfano și Liga este de acord", a declarat Berlusconi pentru postul de televiziune La7. Maroni, care a câștigat susținerea PdL pentru a deveni guvernator al Lombardiei grație acestui pact electoral, declarase anterior că el îl preferă pe fostul ministru al Economiei Giulio Tremonti lui Alfano.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















