
Directorul FBI România, Gary Dickson, a declarat ieri, într-o discuție desfășurată pe hotnews.ro, că sumele care intră în România din SUA și care provin din activități ilegale sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari. „E dificil să spunem o sumă exactă, însă, conform estimărilor noastre, sumele de bani obținute din activități ilegale care intră în România anual din SUA sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari.“ În ceea ce privește profilul cyber-infractorului român, șeful FBI România a precizat că el are o vârstă cuprinsă între 20 și 40 de ani, e din diferite zone ale țării și nu este foarte sofisticat în ceea ce privește tehnologia. „Nu e nevoie de cunoștințe tehnice foarte avansate pentru a pune la cale fraude pe eBay sau fraudarea cărților de credit“, a precizat Dickson. Acesta a adăugat însă că există și hackeri români pricepuți, dar nu sunt foarte mulți.
Pe de altă parte, Dickson a spus că au existat cazuri când FBI-ul a acordat asistență Direcției Naționale Anticorupție pentru că au existat legături, în aceste dosare, cu Statele Unite ale Americii. „De asemenea, am desfășurat sesiuni de pregătire și le-am arătat polițiștilor și procurorilor români cum anchetăm cazurile de corupție în SUA“, a mai arătat directorul FBI România. El a adăugat că în ceea ce privește sistemul legislativ al României, acesta este eficient, „problema fiind ritmul lent în care se desfășoară procesele, care se pot întinde pe ani. Probabil aceasta e o problemă care ar trebui rezolvată prin elaborarea de legislație de către Parlament“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















