Home Economic-Financiar Leasingul auto nu mai este competitiv fata de creditul bancar

Leasingul auto nu mai este competitiv fata de creditul bancar

DISTRIBUIŢI

Societăţile de leasing trăiau foarte bine din finanţările autoturismelor. Cei care îşi doreau să achiziţioneze o maşină, apelau la această metodă de finaţare, fiind cea mai avantajoasă de pe piaţă. Nici măcar creditele auto nu puteau să se compare cu ofertele venite din partea societăţilor de leasing. Ponderea finanţărilor pentru autovehicule, în portofoliul instituţiilor financiare nebancare, reprezintă mai mult de jumătate din totalul bunurilor finanţate.

Noua lege a leasingului a mai făcut curăţenie în ograda acestor IFN-uri, dar cu implicaţii de ordin financiar şi asupra clienţilor. După noile reglementări, diferenţele dintre costurile unui credit auto şi un contract de leasing sunt infime.

Leasingul auto are reprezentanţi atat în randul subsidiarelor băncilor, dar există şi societăţi independente. Un studiu comparativ, realizat de finzoom.ro arată faptul că leasingul a rămas cea mai competitivă metodă de finanţare a unui autoturism, dar creditul auto vine din spate cu avant.

Datele care au reieşit din comparaţia dintre creditele auto şi leasing avand următoarele caracteristici comune: valoare investiţie 11.900 EURO (cu TVA), avansul de 2.975 EURO (cu TVA), pentru 36 luni, maşină nouă, la leasing valoarea reziduală este inclusă în ratele lunare, demonstrează că diferenţa este făcută de dobanda anuală efectivă (DAE), mai mare în cazul creditului auto cu doar cateva sutimi procente.

Astfel: cea mai bună ofertă, potrivit finzoom.ro, este venită din partea celor de la BT Leasing IFN, unde DAE este de 8,85%, şi rata dobanzii este de 6,68%, iar suma totală care trebuie restituită este de 10.073,84 de euro. Comisionul de acordare, care trebuie achitat o singură dată, la început, este de 2%. Comparativ, am luat şi cea mai bună ofertă de pe piaţă a instituţiilor bancare, iar aceasta fiind creditul auto de la Alpha Bank care este situat pe prima poziţie. În cazul acestuia, DAE este de 9,24%, suma pe care trebuie să o restituiţi este de 10.179,55 de euro, iar rata dobanzii ajunge la 7,90%. Comisioanele percepute sunt: cel de acordare, de 1,3%, achitat o dată, la început, din valoarea iniţială şi 10 euro analiza.

BCR Leasing IFN se poziţionează pe locul doi, potivit ofertei de finanţare, cu DAE de 9,20%, iar suma de rambursat este de 10.120,80 de euro. Emporiki Bank, una din variantele celor care vor o ofertă din partea băncilor, are următoarele caracteristici: DAE la o valoare procentuală de 9,48%, şi 10.216,99 de euro, total de plată.

De ce s-a scumpit leasingul

Noile reglementări legislative, intrate în vigoare de la începutul anului prevăd faptul că la rata de leasing se va aplica şi TVA-ul de 19%, nu doar dobanda. Categoria cea mai dezavantajată va fi cea a persoanelor fizice, aplicarea noilor prevederi nu va fi valabilă şi pentru persoanele juridice, care vor beneficia în continuare de facilităţile acestui mod de finanţare. Anul trecut, aplicarea TVA-ului se aplica doar la componenta de capital din rata de leasing. În plus, au mai intervenit şi chestii de ordin administrativ: declararea autoturismului luat în leasing la direcţiile fiscale pentru achitarea impozitului aferent bunului, care pană anul trecut era achitat de către societatea de leasing.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.