
În cea de-a doua zi a vizitei sale în Japonia, președintele Traian Băsescu a avut ieri o întâlnire, la sediul Ambasadei României la Tokyo, cu reprezentanții comunității românești din această țară. La reuniune au participat soția președintelui, Maria, prințul Akishino al Japoniei și prințesa Kiko, oficialități locale și aproximativ 20 de români care trăiesc în Japonia, potrivit unui comunicat al biroului de presă al Administrației Prezidențiale. În discursul ținut cu această ocazie, șeful statului a exprimat disponibilitatea României de a fi poarta intrării produselor japoneze în Uniunea Europeană și a dezvoltării relațiilor comerciale dintre UE și Japonia. „În anii de tranziție, o importanță deosebită au avut-o și investițiile marilor firme japoneze în România. Cert este că relația româno-japoneză este o relație fără niciun fel de contencios. De aceea, aș dori să exprim aici și acum încrederea mea în continuarea cooperării politice între guvernul de la Tokyo și guvernul de la București, convingerea mea că România este o piață de mare interes pe care firmele japoneze pot să-și manifeste nevoia de dezvoltare și de intrare masivă pe piața europeană fără niciun fel de restricții sau contrângeri vamale“, a declarat Băsescu. La rândul său, prințul Akishino, care a vizitat anul trecut România cu ocazia împlinirii a 50 de ani de relații diplomatice între cele două țări, a declarat că este profund impresionat de bogata istorie, cultura, dar și căldura sufletească a românilor și a mai spus că a rămas cu amintiri frumoase după vizitarea Palatului Cotroceni, a Mănăstirii Sinaia, dar și a unei gospodării țărănești de lângă Comarnic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















