Acasă Actualitate Geoană este consemnat zi-lumină la Senat

Geoană este consemnat zi-lumină la Senat

DISTRIBUIȚI

Adio vizite inopinate la Moscova, adio zile de trândăveală cu Mihaela, „dragostea mea“, și mai ales adio plimbări oficiale în străinătate, menite să satisfacă ego-ul puterii lui Mircea Geoană! Spre disperarea sa, cel mai țopăitor dintre politicieni trebuie să fie prezent zilnic la serviciu, să prezideze toate ședințele de plen și de Birou Permanent, pentru a nu le oferi  pedeliștilor, udemeriștilor și independenților posibilitatea de a-i lua și ultima redută de putere, conducerea Senatului. După ce a pierdut pe rånd președinția țării și președinția partidului, Geoană este pe cale să piardă și șefia  Senatului, ultimul fotoliu pe care-l mai are în dotare. Dacă-l pierde și pe acesta e posibil ca Mihaela, „dragostea mea“, să-i tråntească ușa dormitorului în nas, iar coana Margareta Costea, celebra sa soacră, să-l taie de la porția de plăcinte. Cåt mai rezistă Mircea Geoană la conducerea Senatului e doar o chestiune de zile. Iar PD-L este pregătit pentru războiul nervilor. „Marți o să cerem ca ședința de plen să se termine în momentul în care se termină ordinea de zi. Stăm acolo zile întregi pånă tranșăm problema cererii de revocare“, ne-a declarat senatorul democrat-liberal Iulian Urban. Și aceasta nu este singura surpriză pregătită pentru Geoană. Senatorul Urban ne-a declarat că a depus la Biroul Permanet al Senatului o cerere prin care-i solicită lui Mircea Geoană să justifice banii cheltuiți din fondul special de protocol pe care îl are la dispoziție în calitate de președinte al Senatului în timpul deplasărilor interne și externe. Potrivit acestuia, Geoană nu a depus rapoartele aferente anului 2008 și 2009, pentru a se vedea dacă a cheltuit sau nu din acești bani în campania pentru prezidențiale.

Zile albe, zile negre

„De ce nu a depus rapoartele pe 2008 și pe 2009? M-am uitat și am văzut că nu a depus aceste rapoarte niciodată. Vrem lista tuturor deplasărilor interne și externe deoarece s-a deplasat pe banii contribuabililor“, ne-a declarat senatorul PD-L Iulian Urban.
Și liderul grupului senatorilor PD-L, Constantin Igaș, este pregătit pentru războiul cu Geoană: „În condițiile în care solicitarea noastră are acoperirea Regulamentului Senatului și Constituției nu vom renunța la solicitarea noastră de revocare a lui Mircea Geoană pentru abateri de la Regulament. Suntem în blocaj pentru că domnul Geoană încalcă plenul. Plenul este suveran, și nu Biroul Permanent.“, a precizat Igaș pentru „Curentul“. Potrivit acestuia, și senatorii tandemului PSD-PNL sunt conștienți de blocajul existent la Senat, în contextul în care Geoană a refuzat să supună votului plenului cererea de revocare.
În jocul mediatic al suspendării, Mircea Geoană uzitează din plin o strategie inversată a majorităților pentru a se menține blocajul permanent, întrucât în Biroul Permanent al Senatului alianța PSD-PC alături de PNL dețin majoritatea, în timp ce în plen, PDL-Grupul Independenților-UDMR are majoritatea în plen. În acest context, ideea senatorului liberal Teodor Meleșcanu de modificare a Regulamentului pentru deblocarea acestei situații este imposibilă, întrucât alianța PSD-PC-PNL boicotează lucrările Comisiei de regulament, după cum ne-a precizat liderul grupului senatorilor PD-L, Constantin Igaș. Nici varianta reclamării acestei proceduri de revocare din partea președintelui la CCR nu are sorți de izbândă, întrucât, potrivit senatorului Urban, „CCR nu se poate pronunța pe o cerere care trebuia supusă la vot. E o absurditate“.

Liberalul turmentat

Dezbaterile contradictorii de ieri din Senat i-au aiurit cu totul pe unii senatori care, în lipsa unei experiențe politice adecvate, au ajuns să voteze invers decât ordinele primite de la partid. Senatorul PNL Mircea Diaconu a căzut victimă jocului politic și declarațiilor acuzatoare făcute de cele două tabere și, într-un final, a sfârșit votând de partea PD-L, spre nemulțumirea colegilor săi.
Diaconu a precizat apoi jurnaliștilor că a votat eronat, fiind „calat“ încă de la începutul ședinței să voteze împotriva revocării lui Geoană.
„De dimineață mi-am pus în cap un singur lucru pe ziua de azi: «Nu», pentru că mi se pare o forțare fără seamăn, această piesă jucându-se deja. (…) Sculându-mă de dimineață cu «Nu» în cap, când s-a votat ordinea de zi, din greșeală am votat «împotriv㻓, a explicat el, spre amuzamentul auditoriului.

Geoană și obiectul muncii

Bineînțeles, și Mircea Geoană și-a dat cu părerea în legătură cu evenimentele de ieri de la Senat. „Din punct de vedere al acestei ședințe, îmi pare enorm de rău că s-a ales calea boicotării ordinii de zi de astăzi prin votul «împotrivă» al majorității senatorilor prezenți. Suntem în fața absenței obiectului muncii prin decizia dumneavoastră, nu am decât să o constat. Am, de asemenea, să constat faptul că programul de lucru al plenului Senatului de astăzi (n.r. – ieri), miercuri, 10 martie, a fost depășit și să vă încurajez să revenim săptămâna viitoare, după 15 martie, poate cu mai multă înțelepciune“, a spus Geoană. Cu alte cuvinte, mai poftiți și mâine. Deja senatorii au început să facă pariuri în legătură cu numărul de zile care i-au mai rămas lui Geoană la șefia Senatului și, din păcate pentru el, nici măcar colegii săi de partid nu mai pariază pe el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.