Care este adevăratul Putin? Cel care tuna şi fulgera, la o recentă reuniune internaţinală, împotriva SUA, în special, şi a Occidentului, în general – într-un atac verbal fără precedent din partea unui lider rus? Sau cel care, în ţinută adecvată, schia ieri pe partiile de la Soci, glumind şi schimband vorbe de duh cu ziariştii străini la o cană de vin fiert? Or, cel care, dintr-o vorbă, dă peste cap previziunile analiştilor şi prognozele politicienilor, făcandu-i pe comentatori să-şi pună, o dată şi încă o dată, întrebarea -cine este Mister Putin-? După şapte ani de prezenţă la Kremlin, nimeni nu pretinde că ştie răspunsul. -E un om foarte plăcut-, afirma un jurnalist german, pe care Putin l-a abordat la o ceainărie de pe una din partiile din Soci. -Un lucru e cert – are simţul umorului-, preciza el, aprobat cu gesturi din cap de colegi. Venit să-i salute pe membrii comisiei de evaluare a Comitetului Olimpic Internaţional, Putin a încercat, cu titlu neoficial, să-i convingă că Jocurile de iarnă din 2014 trebuie organizate numai şi numai la Soci. De ce? -Pentru că noi suntem mai buni-, a spus Putin. -Suntem gata să cheltuim 12 miliarde de dolari, nu pentru rachete şi arme, ci pentru ca toată lumea să-şi dea întalnire la Soci-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















