Curtea de Apel Oradea a revocat ieri măsura interdicției de a părăsi țara în cazul lui Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului cu care se presupune că Omar Hayssam ar fi fugit din țară. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanța supremă, în termen de 24 de ore, informează Mediafax.
Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat față de cererea depusă de avocatul Ionel Hașotti, care îl reprezintă pe Tartoussi Mustafa, pentru revocarea interdicției de a părăsi țara pentru clientul său, dată în urmă cu patru ani.
Completul de judecată a decis că ea nu mai este actuală, neexistând probe care să demonstreze că omul de afaceri ar avea intenția să se sustragă procesului în care este judecat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















