Home Actualitate Refrenul de inima albastra al PSD: -Hai sa ne-ntalnim joi dimineata-

Refrenul de inima albastra al PSD: -Hai sa ne-ntalnim joi dimineata-

DISTRIBUIŢI

În condiţiile în care verdictul Curţii Constituţionale este cel cunoscut – preşedintele Băsescu nu poate fi destituit decât cu votul a 9 milioane de români (aproximativ 3 milioane sunt plecaţi la muncă în străinătate) şi Tăriceanu nu este obligat să o destituie pe Monica Macovei, singura cale decisivă de atac la adresa actualei puteri, care a mai rămas principalului partid de opoziţie, ar fi moţiunea de cenzură.

PSD a convocat ieri o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional. În locul unui mesaj clar, atac decisiv, cu artileria grea, semnalele venite până la ora închiderii ediţiei semănau mai mult cu tras cu praştia în cazemată ca să-i spargi geamurile. Adică: una sau mai multe moţiuni simple -împotriva şi altor miniştri incompetenţi-, conform declaraţiilor lui Mircea Geoană (foto). La rândul său Nicolae Văcăroiu azvârle cu cărămida: cică e posibil să se depună o moţiune simplă împotriva lui Macovei şi la Camera Deputaţilor pentru a se demonstra că nu are sprijin în întregul Parlament. Efect juridic zero, în condiţiile în care Tăriceanu nu vrea s-o demită pur şi simplu. O ameninţare din partea preşedintelui Senatului totuşi a venit, anume că dacă Macovei va rămâne, cabinetului -îi va fi foarte greu să reziste-. Efortul de clintire a lui Băsescu totuşi va continua.

Reconciliere sau suspendare?

De asemenea, social democraţii continuă demersul privind suspendarea şefului statului, în ciuda deciziei Curţii Constituţionale. Dar nu toată lumea este de acord. Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan crede că PSD trebuie să propună un pact de reconciliere naţională, ceea ce ar însemna să facă pace cu toată lumea, deci să renunţe la demersul de suspendare al preşedintelui.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.