După meciul de la TVR, premierul Tăriceanu a transmis din Japonia (unde se afla când l-au ajuns regretele) scuze pentru -spectacolul jenant- şi -momentul pe care nu mi l-aş fi imaginat vreodată în visele cele mai complicate-. Faptul că dl Tăriceanu şi-a cerut scuze atribuindu-şi, chipurile, -o altă conduită- şi încercând s-o facă pe mediatorul între partide şi referendumuri arată că visele sale sunt mult mai complicate: premierul se pregăteşte să candideze la preşedinţie din partea PNL, drept care şi-a adus o echipă redutabilă de sfetnici americani. Ca partid istoric, PNL îşi repetă istoria: a părăsit CDR şi pe dl Constantinescu, se pregăteşte să părăsească Alianţa şi pe dl Băsescu. Până atunci premierul şi PNL oscilează între ipocrizia de a părea fidel electoratului anti-PSD şi nerăbdarea de a ajunge mai repede lângă PSD iar produsele acestei duplicităţi sunt uluitoare: Vadim zice că -România e condusă de un nebun-, Voiculescu zice că e condusă de un -ipocrit-, Geoană zice că e condusă de un -dictator- iar dl Tăriceanu zice că e condusă de un -oligarh-. Felul în care practicanţii nebuniei, ipocriziei, dictaturii şi oligarhiei îşi aruncă propriile defecţiuni la Cotroceni e de-a dreptul şocant. Chiar aşa? Toate viciile sunt la dl Băsescu şi toate virtuţile sunt la PNL, PSD, PRM şi PC? Haida-de! Între cele două tabere diferenţele sunt pur cantitative – şi singurul lucru care le poate deosebi acum (când manipularea a corupt esenţa tuturor dezbaterilor) este dacă au dreptate într-un caz sau altul şi dacă spun adevărul într-un caz sau altul. Din păcate, justiţiarii măsluirii numără garsoniera şi apartamentul dnei Macovei dar ocolesc palatul dlui Tăriceanu şi vila RAPPS a dlui Geoană, numără grosolăniile dlui Băsescu dar trec cu vederea insultele dlor Iliescu, Vadim şi Voiculescu, acuză rezoluţiile dlui Băsescu dar trec peste bileţelul şi minciunile dlui Tăriceanu. Dubla măsură a devenit măsura oficială. Să nu ne facem iluzii: şi PD ar fi procedat la fel dacă ajungea primul la mâna PSD. Numai că PSD a preferat PNL pentru că are bani, petrol şi vechi spirit european. Ca dovadă, MAE şi demisionarul liberal Ungureanu au intitulat campania de imagine a ţării în UE: -România, Fabulo-spirit-. Iată că MAE a ajuns la vorba lui Gigi Becali: -Europa ne dă materie, noi îi dăm spirit-. Fabulos, într-adevăr, dacă n-ar fi doar o fabulaţie. Sau lupus in fabula.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















