Câştigătoarea Ligii Campionilor din sezonul 2004 – 2005, FC Liverpool, a învins-o pe deţinătoarea ultimului trofeu al aceleiaşi competiţii, FC Barcelona. Englezii s-au impus surprinzător, chiar pe Nou Camp, reuşind să întoarcă rezultatul şi să câştige cu 2-1.
Marcatorii celor două goluri ale britanicilor au fost Craig Bellamy şi John Arne Riise, exact jucătorii care au fost implicaţi într-un incident, în urmă cu o săptămână la un hotel din Portugalia.
Principalul vinovat pentru primirea golurilor de către catalani este considerat portarul Victor Valdes, care a greşit flagrant, mai ales la prima reuşită a englezilor. Spaniolul n-a reuşit să reţină o minge trimisă cu capul de Bellamy, scăpând-o după linia porţii. De asemenea, un alt responsabil pentru înfrângerea catalanilor este considerat şi antrenorul Frank Rijkaard, care nu l-a înscris pe foaia de joc pe atacantul camerunez Samuel Eto*o, deşi acesta şi-a revenit după accidentarea suferită în toamna anului trecut. Probabil că africanul era exact jucătorul de care -extratereştrii- aveau nevoie pentru a scoate un rezultat pozitiv în faţa lui Liverpool.
Rijkaard a declarat că înfrângerea din meciul cu Liverpool reprezintă o decepţie, însă a precizat că FC Barcelona îşi va apăra în continuare şansele. -Este o decepţie. Liverpool a făcut o treabă bună. Va fi dificil, dar mai este de jucat un meci. Liverpool este dificil de învins pe teren propriu, dar trebuie să ne apărăm şansele. În această seară (n.r. – miercuri seară), nu am avut forma şi forţa necesare pentru a face diferenţa. Am încercat să învingem-, a spus Rijkaard.
De partea cealaltă, antrenorul englezilor, Rafael Benitez s-a declarat încântat de victorie, însă le va cere elevilor săi o concentrare maximă pentru meciul retur.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















