Atacantul român Adrian Mutu a început să se acomodeze în campionatul Franței, unde a ajuns deja la al cincilea gol stagional. „Briliantul” a punctat o dată în jocul cu Valenciennes, scor final 1-1, dar marele său regret este că a ratat o lovitură de la 11 metri cu doar două minute înainte de reușita adversarilor. „Le cer scuze tuturor suporterilor echipei Ajaccio, echipei mele și fanilor mei pentru penalty-ul ratat. Am ales să fac acea execuție, așa că îmi asum responsabilitatea”, a comentat atacantul român. Inițial, Mutu a tras în colțul din dreapta și a marcat, dar arbitrul a dictat repetarea loviturii deoarece mai mulți jucători ai lui Ajaccio intraseră neregulamentar în suprafața de pedeapsă. La a doua încercare, vârful a ales o execuție pretențioasă, iar portarul advers i-a ghicit intențiile săi a apărat scărița fără mari probleme.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















