Ei, se cunoaște că s-a dus austeritatea și a venit disciplina financiară, cum îi zice dl. Ponta și chiar relaxarea, cum îi zice dl. Voinea, ministrul Bugetului și autorul crației pe care premierul a caracterizat-o de-a dreptul literar: „bugetul este realist”. Realist socialist, cum se zicea pe vremea lui Mitrea Cocor. Relaxarea constă, în general, în suprataxare. Așa încât, foarte relaxat, dl. Ponta glumea despre împărțirea bugetului: „mă simt ca la radio Erevan, am tăiat dar am dat”. ?ê?£i viceversa. Astfel, „a dat” indexarea pensiilor cu 4% și 50 de lei la salariul minim dar a supus energia la trei taxe (60% din venituri suplimentare și câte 0,5% pentru exploatare și transport) despre care dl. Voinea zice că aduc 2,9 mld lei fără să ajungă în prețuri – unde vor fi oprite de „moralitatea” marilor companii. Moralitatea companiilor din energie? A băieților deștepți? A supersalariilor și primelor? A falimentatorilor? A căpușarilor? Dl. Voinea delirează. Marile companii au tot atâta moralitate cât teroriștii care atacă platformele energetice. Era limpede însă că dl. Ponta n-are cum să scoată bani altfel decât prin taxe după ce a scăzut creșterea economică la zero.
Dacă adăugăm impozitul forfetar pe IMM-uri și impozitarea micilor fermieri (bașca mărirea taxelor locale), rezultă că guvernul a procedat nediscriminatoriu: n-a iertat pe nimeni. Dar când țipi doi ani că scazi TVA la alimente și pe urmă impozitezi agricultura și când urli de mila IMM-urilor și apoi le impozitezi – atunci chiar ești la radio Erevan. Dl. Ponta, care pretinde că „repară” ce-a stricat dl. Boc, lucrează ca deștepții de la Romgaz: după ce schimbă ei o țeavă, sare blocul în aer. În fine, să sperăm că economia (câtă e) va supraviețui și că agricultura (câtă a rămas) nu va muri – cum a pățit OTV: CNA l-a deconectat de la cabluri retrăgându-i licența fiindcă nu și-a plătit amenzile. Cum licența OTV expira în martie, era mai bine și pentru CNA și pentru USL să lase OTV să moară în patul său fără să-și murdărească mâinile cu un muribund ale cărui organe fuseseră deja prelevate de Antene și RTV unde meșteșugul de tâmpenie al OTV a devenit o adevărată artă a lobotomiei. Firește, D.D.a acuzat un asasinat politic comandat de Ponta și o crimă mediatică fără precedent în UE invocând cinic „justiția divină” care i-a pedepsit pe cei care i-au închis postul în 2002 – în timp ce Vadim jubila: „D.D. mă înjura seară de seară și uite că l-a bătut Dumnezeu”. Blasfemie: Vadim e primul care-i spune așa ateului Ponta.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















