Este deja ambasadoare a Naţiunilor Unite. Este una din cele mai frumoase femei din lume. E mama a trei copii, dintre care doi înfiaţi. Se spune că, împreună cu partenerul ei de viaţă, la fel de celebrul actor Brad Pitt, se pregăteşte să mai înfieze un băieţel. Din Vietnam. Numele ei este Angelina Jolie. Marea vedetă de la Hollywood a devenit membru al influentului Consiliu american pentru relaţii internaţionale. O structură din care mai fac parte, printre alţii, fostul secretar de stat Henry Kissinger şi actualul ocupant al prestigioasei funcţii, Condoleezza Rice; precum şi cunoscutul economist, fost şef al Rezervei federale a SUA, Alan Greenspen. Jolie a fost acceptată în acest club de elită datorită activităţii ei în calitate de ambasador al -Bunei Voinţe-. Deseori însoţită de copiii ei şi de Pitt, actriţa a vizitat numeroase ţări, participând la programe de ajutorare a săracilor şi refugiaţilor. Membrii Consiliului au salutat cu entuziasm apariţia noii lor colege. Profesorul de drept internaţional Gordon Brown declara, în acest sens: -Ideea de a te afla în aceeaşi organizaţie cu Henry Kissinger şi Angelina Jolie este, după părerea mea, strălucită-. Recent, presa scria că între Pitt şi Jolie ar fi apărut unele probleme. Pe motiv că Pitt nu s-a obişnuit cu ambiţiile lui Jolie ca ambasador ONU. Pe de altă parte, Angelina susţine că a descoperit în Pitt un om profund, un adevărat familist, într-un cuvânt, că şi-a găsit perechea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















