Acasă Actualitate 1 Decembrie – Ziua României. La mulți ani, români!

1 Decembrie – Ziua României. La mulți ani, români!

DISTRIBUIȚI

Marea Unire din 1918 a fost si rămâne pagina cea mai sublima a istoriei românești. Tocmai de aceea consider că trebuie ignorați toți acei politicieni și analiști care susțin că ar trebui să alegem altă dată pentru a sărbători Ziua Națională a României,  fie din motive meteorologice (iarna nu-i scoate pe români din case), fie pentru a nu răni sentimentele maghiarilor, pentru care ziua de 1 Decembrie 1918 nu a fost un   motiv de bucurie. Ziua Națională nu are nevoie nici de petreceri grandioase, nici de manifestări patriotarde, așa cum pregătesc guvernanții aproape an de an,  pentru că Ziua Națională se trăiește și se sărbătorește în sufletul fiecărui român. Iar datoria noastră este aceea de a nu uita ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru ca noi să avem astăzi o țară mare și de a le povesti copiilor noștri despre această zi , despre semnificația ei și mai ales despre dragostea de țară pe care au avut-o toți cei care au contribuit la realizarea României mari. In istoria fiecărui popor exista momente care reflecta solidaritatea si unitatea oamenilor, lupta lor pentru un tel comun. Astfel de momente au cunoscut si românii, de-a lungul istorie lor. Iar romanii au trăit aceste momente, poate , cu o mai mare intensitate si pentru ca au fost despărțiți multa vreme prin granit politice ce le-au fost impuse de vitregiile timpului. Ziua de 1 Decembrie 1918 marchează bilanțul luptei românilor pentru întregire statală.
1 Decembrie 1918 a fost, fără îndoială, unul din ceasurile astrale ale trecutului romanesc, si desemnarea lui ca ZI NATIONALA într-un alt decembrie, cel din 1989, a fost o hotărâre nu numai bine chibzuita – după decenii de istorie mai mult sau mai puțin falsificata -, dar si îndreptățită. Un tricolor mic   în fiecare casă și un simplu La mulți ani! este suficient pentru a   a le mulțumi înaintașilor noștri pentru țara pe care ne-au lăsat-o moștenire.

Marea Unire – 1 Decembrie 1918

Sfârșitul primului război mondial a marcat colapsul marilor imperii din centrul si sud-estul Europei: Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman. Polonezii, romanii, cehii, slovacii, sarbii, croatii, slovenii puteau astfel sa-si implineasca visul istoric de constructie/reconstructie a statului national.
La sfarsitul anului 1917 si inceputul lui 1918 s-a produs accelerarea tendintelor centrifuge ale nationalitatilor supuse marilor imperii – Rusia, Austro-Ungaria si Turcia – zdruncinate de infrangerile militare si de consecinta acestora, revolutiile.
In 1918, situatia politica si militara a Romaniei era dificila. La 4/16 august 1916, Romania se alaturase puterilor Antantei (Franta, Marea Britanie, Rusia si Italia) numai cu scopul de a alipi Transilvania. Astfel, in textul Conventiei militare romano-ruse se stipula numai un atac impotriva Austro-Ungariei.
Unirea Transilvaniei cu tara era o nazuinta istorica a intregii societati din Vechiul Regat, fiind vazuta ca o desavarsire a unitatii nationale. Ea era impartasita atat de Majestatea Sa Regele Ferdinand, cat si de cea mai mare parte a clasei politice. Campionul aderarii la Antanta a fost I. I. C. Bratianu care, ca si tatal sau Ion C. Bratianu, nutrea visul marelui stat unitar roman. Desfasurarea razboiului pentru Romania – intre 1916 si 1918 – a fost insa dramatica. Lipsita de resurse si de ajutorul real al aliatei Rusia (cazuta sub efectele revolutiei din februarie 1917), in ciuda glorioaselor victorii ale armatei romane din vara/toamna anului 1917 (Marasesti, Marasti, Oituz), la 27 aprilie/7 mai 1918 guvernul roman era nevoit sa semneze durerosul Tratat de Pace de la Bucuresti (Buftea). Teritoriul Vechiului Regat se reducea numai la spatiul Moldovei de dincoace de Prut. Totusi, datorita marilor victorii din 1917, statul roman si monarhia isi conservau existenta, reprezentand nucleul in jurul caruia s-a format Romania Mare.
Primul teritoriu care s-a alaturat Vechiului Regat a fost Basarabia, rapita samavolnic Moldovei de Rusia prin Tratatul ruso-otoman de la Bucuresti din 1812. La 4 decembrie 1917, Sfatul tarii si-a deschis lucrarile, iar la 9 aprilie 1918, in prezenta primului-ministru al Romaniei, Alexandru Marghiloman, pronunta Declaratia de Unire. La 23 aprilie 1918, suveranul Romaniei, prin decret regal, a ratificat Unirea.
Urmatorul pas al Unirii a fost alaturarea Bucovinei, inglobata de habsburgi dupa pacea de la Focsani (7 mai 1775), in urma unui acord austro-turc. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei emitea Declaratia de Unire.
Procesul de unificare a fost incheiat triumfal, in 1918, prin alaturarea Transilvaniei.
La 6 octombrie 1918, dupa emiterea de catre imparatul Carol I de Habsburg a Manifestului -Catre popoarele mele-, Partidul National Roman reactiona prin publicarea unui manifest la Budapesta, prin care cerea autonomia si respingea ideea de federalizare care mentinea natiunea romana sub autoritatea unui regat maghiar.
La 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voievod actiona in parlamentul maghiar, cerand dreptul la autodeterminare al romanilor, in spiritul declaratiei din ianuarie a presedintelui Thomas Woodrow Wilson.
La 23-24 octombrie 1918, din initiativa Partidului National Roman, se forma Consiliul National Roman Central (-Marele Sfat Roman-). A inceput o intensa propaganda nationala in toate localitatile Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Maramuresului.
La 15 noiembrie 1918, guvernul maghiar, cautand sa castige timp pana la intrunirea Conferintei de Pace, il trimitea pe Iaszi Oskar sa negocieze cu Marele Sfat de la Arad -gasirea unui modus vivendi-. Tratativele au esuat pe 15 noiembrie din cauza lui Iuliu Maniu, care raspundea ferm lui Iaszi Oskar la intrebarea acestuia: -in definitiv, ce vor romanii?-, prin: -Despartire totala!-.
La 20 noiembrie 1918, s-a publicat textul hotararii Consiliului National Roman Central prin care se instituia o Adunare Nationala – o constituanta – formata din 1.228 de delegati, 600 de delegati alesi in circumscriptii si 628 de delegati de drept. Delegatii alesi pe circumscriptii primeau un -creditional- cu care urmau sa se prezinte la Marea Adunare de la Alba Iulia.
Pe 30 noiembrie 1918, la Alba Iulia, a avut loc o consfatuire, cu rol consultativ, a Consiliului National Roman Central, unde s-a dezbatut proiectul de rezolutie. In noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 1918, in fata sediului Adunarii se aflau masati in jur se 100.000 de romani, in marea lor majoritate tarani. Multimea scanda: -Romania Mare si Regele Ferdinand- sau -Unirea Transilvaniei cu tara- si -Vrem Unirea!, Vrem Unirea!-.
In aceasta atmosfera, la 1 decembrie 1918 se intrunea in sedinta Consiliul National transformat in Adunare Nationala. S-a stabilit un Birou care urma sa conduca lucrarile Adunarii. Presedinte a fost ales George Pop de Basesti, legendarul initiator la -Memorandumului- din 1892, presedinte al Partidului National Roman. Dupa cuvantarile lui Stefan Cicio-Pop, Vasile Goldis, Iuliu Maniu si Iosif Jumanca, a fost citita si aprobata rezolutia de Unire cu Romania. S-a format un executiv – Consiliul Dirigent – in fruntea caruia a fost ales Iuliu Maniu.
La 12-13 decembrie 1918, s-a format o delegatie a Transilvaniei care s-a deplasat la Bucuresti pentru a prezenta Actul Unirii si a depune Juramantul de Credinta in fata Suveranului.
Astfel s-a format Romania Mare. Statul roman cu aceasta intindere teritoriala nu a putut exista, din punct de vedere politic, decat doua decenii, insa actul de la 1 decembrie 1918, care a finalizat un proces istoric care debuta pe 24 ianuarie 1859, a capatat valoare de simbol national.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.