Acasă Actualitate 2.000 de copii romani sechestrati in paradis

2.000 de copii romani sechestrati in paradis

DISTRIBUIȚI

Odata cu inasprirea legii romane privind adoptiile internationale, autoritatile din Italia au gasit o portita, la limita legalitatii, de a infia copii romani. Aproximativ 2.000 de minori depistati pe teritoriul Italiei nu pot fi adusi acasa pentru ca autoritatile de acolo refuza, inca din anul 2004, semnarea acordului de repatriere. Potrivit presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), Bogdan Panait, refuzul este favorizat atat de legea italiana, care prevede consultarea minorului, cat si de ignorarea modificarilor legislative facute de catre Romania in acest domeniu. Numai ca atata timp cat autoritatile romane au facut nenumarate demersuri pentru a le aduce la cunostinta ca situatia s-a schimbat si ca Romania este pregatita sa-si preia copiii, e clar ca motivele invocate de autoritatile italiene nu mai sunt atat de plauzibile. Cel mai la indemana motiv pentru refuzul repatrierii acestor copii este adoptia interna, la limita legilor internationale. Odata cu intrarea in vigoare a Legii 273/2004, adoptiile internationale din Romania au fost interzise si, prin urmare, multe familii de italieni care facusera cereri de adoptie au ramas cu ochii in soare. In cele din urma, solutia s-a dovedit a fi mult mai la indemana, intrucat sute de copii romani, cu varste cuprinse intre 2 si 18 ani, se afla de mai multa vreme in ingrijirea unor organizatii italiene de specialitate. Ideea adoptiei a fost si mai mult intarita de faptul ca italienii nu ar fi la prima abatere de acest gen. Surse oficiale au declarat ca exista chiar cateva procese in care familii de romani au dat in judecata autoritatile din Peninsula pentru ca le-au dat copiii spre adoptie interna, bineinteles fara acordul lor. Teoretic, acest lucru nu este legal potrivit legislatiei in vigoare, insa italienii s-ar putea folosi de o conventie semnata in 1995 de cele doua state. Articolul 3 al conventiei respective prevedea ca unui minor roman gasit pe teritoriul Italiei trebuie sa i se asigure masurile provizorii de ocrotire in regim de urgenta, dar -daca minorul nu este repatriat in termen de 6 luni de la data instiintarii, se aplica regulile referitoare la abandon ale statului contractant (deci ale Italiei n.r.) pe teritoriul caruia a fost gasit minorul-. Secretarul de stat al Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), Theodora Bertzi, a precizat insa ca aceasta conventie a fost denuntata de autoritatile de la Bucuresti.

-Noi in august 2005 am denuntat aceasta conventie si trebuie sa reincepem renegocierea-, a declarat Bertzi. De asemenea, potrivit legislatiei romanesti in vigoare, un minor gasit in Italia, daca provine din parinti care au domiciliul in Romania, acel copil ar trebui sa locuiasca impreuna cu parintii lui, tot in Romania. Practic, el nu are cum sa devina un copil adoptabil in alta tara! Cu toate acestea insa, autoritatile italiene se incapataneaza sa refuze semnarea acordului de repatriere, sperand probabil ca vor putea si pe viitor sa adopte ilegal copii romani in baza conventiei din 1995. De aceeasi parere este si secretarul de stat al ORA, care a declarat: -Eu pot sa spun ca pot sa am aceasta impresie, ca exista o legatura intre faptul ca ei considera ca aceasta conventie este inca in vigoare si faptul ca nu doresc sa semneze acordul-.

Potrivit presedintelui ANPDC, minorii au ajuns acolo insotiti de parinti sau prin diferite filiale si au fost gasiti de autoritati fie la cersit, fie pentru ca au comis acte antisociale. Se estimeaza ca aproximativ 3.000 de copii romani neinsotiti sunt in Italia si in alte state europene. Romania a semnat inca din 2002 acordul de repatriere cu Franta, in decembrie anul trecut cu Spania si din 2004 duce tratative cu Italia. Ultima incercare a autoritatilor de la Bucuresti in acest sens a fost in noiembrie 2005, atunci cand -am propus o ultima forma de acord-, a precizat Panait. -N-am primit raspuns, in schimb am primit o solicitare sa fixam doua termene ca sa se poata face o intalnire-, a mai declarat presedintele ANPDC. La sfarsitul lunii februarie, Romania va negocia din nou soarta celor 2.000 de copii din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.