Acasă Actualitate 20 de ani de la „Mineriada” care a îngenunchiat statul român

20 de ani de la „Mineriada” care a îngenunchiat statul român

DISTRIBUIȚI

Remember septembrie 1991

Septembrie 2011: Cu exact douăzeci de ani în urmă însuși statul român a fost îngenuncheat de minerii conduși de Miron Cozma. Devenite parcă singura forță cu putere de decizie, hoardele de barbari ai subteranelor au făcut atunci legea în România și, după câteva zile de teroare, au reușit să dărâme Guvernul Petre Roman. Și puțin a lipsit să nu-l măture de la Cotroceni și din fruntea țării chiar și pe Ion Iliescu. Adică exact pe cel care, imediat după căderea regimului Ceaușescu, se folosise de ei ca să-și doboare adversarii politici. Septembrie 1991: cocoțat pe umerii morților din Decembrie ’89, Ion Iliescu, veșnic rânjitul care în Decembrie 89 se nominalizase perfid „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră“ se afla la cârma țării de aproape un an și jumătate. Ales, reales și răs-ales sub sloganul „Un președinte pentru liniștea dumneavoastră“, el va rămâne în manualele de istorie recentă doar ca inventator al cuvântului „Mineriadă“, cuvânt până la el inexistent în dicționarul limbii române. O invenție lingvistică sinonimă cu haosul și teroarea exercitate cu bestialitate de o categorie profesională pe  care „săracul dar cinstitul“ Iliescu a chemat-o în ajutor ori de câte ori a avut impresia adversarii politici i-ar putea smulge de sub cur scaunul puterii cucerite printr-un întreg lanț de minciuni și abuzuri specifice regimurilor de tip bolșevic, proceduri  pe care le-a folosit încă din primele ore de după fuga soților Ceaușescu. Maestru în lansarea unor diversiuni politice, el se mai folosise de minerii din Valea Jiului încă din primele zile ale anului 1990 când, pe 29 ianuarie i-a redus la tăcere pe manifestanții care își permiseseră să protesteze împotriva FSN-ului, ocazie cu care s-a lansat și cumplitul slogan „Moarte intelectualilor“. Peste doar câteva zile, „ortacii“ lui Cozma au revenit în Capitală unde au împrăștiat o altă  manifestație anti-guvernamentală.
Faptul că și aceasta a avut toate ingredientele unei alte diversiuni menite să-i reducă la tăcere pe adversarii politici ai aceluiași FSN, nu a mai interesat pe nimeni. Cea mai cumplită dintre „Mineriade“ a fost însă cea din 13-15 iunie 1990. Atunci hoardele de mineri chemați insistent de abia alesul Iliescu au devastat Capitala și au blocat, pentru mulți ani, evoluția democratică a României. În ordine cronologică „Mineriada“ din septembrie 1991 a fost deci, ce-a de a patra „invazie“ a minerilor asupra Bucureștiului. Succesul primelor trei l-au făcut pe Miron Cozma, liderul sindical al minerilor din Valea Jiului să creadă că ar fi un soi de „super-Iliescu“ atotputernic care dacă ar fi vrut „mușchii lui“, putea să preschimbe toată România într-un stat condus haiducește de hoardele sale mineri.

E jale pe Vale!

Cel puțin aparent, „mineriada“ din septembrie 1991, s-a deosebit totuși de cele trei care au precedat-o. Bazate pe fraudă și diversiune alegerile din mai 1990, din „Duminica orbului“ aduseseră la putere FSN-ul care îl reconfirmase pe Petre Roman în funcția de premier. Încă tânăr „don Pedro“ cum îl alintau pe atunci chiloțăresele de la APACA a intrat rapid în conflict cu „garda veche“ a Frontului salvării Naționale, al cărui vârf de lance era președintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu care dădea semne că nu vede cu ochi buni programul de reforme economice pus la cale de Guvernul Roman. Iar dacă la aceste nemulțumiri adăugăm și anumite nemulțumiri mocnite de Virgil Măgureanu, directorul SRI, șef al celui mai important serviciu secret de atunci, avem toate ingredientele unei „operațiuni speciale“ deosebit de complexe, ale cărei amănunte au rămas neelucidate complet până în ziua de azi. Ceea ce se știe oficial, este însă că „mineriada din septembrie 1991“ a pornit, inițial, ca o mișcare de susținere a unor revendicări de natură sindicală. Concret, pe 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului au intrat în grevă generală și au cerut, nici mai mult, nici mai puțin  ca premierul Petre Roman să răspundă prompt la ordinul lor și să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele. Mai mult decât atât, în calitatea sa de lider sindical, Miron Cozma a amenințat Guvernul că dacă revendicările „ortacilor“din Vale nu vor fi rezolvate ei vor lua Bucureștiul cu asalt. O mai făcuseră de trei ori și nu pățiseră absolut nimic. Ba mai mult, în iunie 1990, Ion Iliescu le și mulțumise. De ce nu ar fi făcut-o și a patra oară?

A patra invazie

Discuțiile dintre reprezentanții minerilor și Guvern a fost un dialog al surzilor în care nimeni n-a ascultat ceea ce aveau ceilalți de zis.  Motiv pentru care, obișnuiți deja cu drumul spre Capitală, minerii s-au adunat, în gara din Petroșani. Acolo au cerut să li se pună trenuri le dispoziție dar, spre deosebire de celelalte trei „raiduri““ de  astă dată au fost refuzați. Acolo s-au înregistrat și primele violențe: „ortacii“ au pătruns în cu forța în primărie, apoi i-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe Benone Costinaș, directorul Regiei Autonome a Huilei. În orele care au urmat s-au împrăștiat prin tot orașul pe care l-au devastat mai rău decât niște trupe de ocupație. Apoi, în dimineața de 25 septembrie minerii au făcut un lucru nemaiîntâlnit probabil în toată istoria căilor ferate: au deturnat trei trenuri: acceleratul 244 Deva-București și alte două curse locale ai căror mecanici au fost obligați să-i ducă spre București. În orele care au urmat „convoiul“ deturnat a ajuns în Craiova. Ajunși acolo, liderii lor au fost anunțați premierul Roman va veni să discute cu ei. Dar asta nu a mai avut nici o importanță: tăvălugul fusese deja pornit. Așa, de antrenament, l-au bătut bine pe prefectul de Dolj și apoi au devastat și Craiova. Iar în jurul orelor 10 dimineața garniturile de tren pline cu minerii conduși de Miron Cozma au intrat în Gara Băneasa.

Cozma: “Băsescule, dau cu tine de pământ!“

Astăzi, deontologii neamului care se zborșesc zilnic la Traian Băsescu, se dau peste cap să demonstreze că actualul președinte care atunci, în septembrie 1991 era ministru al transporturilor, ar fi fost cel care a pus trenurile la dispoziția hoardelor de „ortaci“. Mărturia lui Ionel Botoroagă, fost subprefect de Hunedoara, care în 1991 se ocupa și de Valea Jiului, mărturie depusă mult mai târziu, atunci când Miron Cozma a fost trimis în judecată spune cu totul altceva. „ La Vulcan începuse greva, dar revendicările minerilor fuseseră rezolvate. N-a fost suficient, se pare. Minerii au plecat din Vulcan, pe jos, în frunte cu Miron Cozma. Eu mă aflam în biroul meu din Primăria Petroșani, unde am primit mai multe telefoane de la șeful statului, care îmi spunea că minerii nu trebuie sa plece la București. În plus, Iliescu insista să-l caut pe Cozma, pentru că dorea să-i vorbească. Am luat legătura cu SRI-ul, care trebuia să știe unde se afla liderul minerilor, dar nu a fost chip să fie contactat“. Chestionat de magistrați dacă Miron Cozma a vorbit până la urmă cu Iliescu, fostul subprefect a declarat: „Nu, dar l-a sunat pe ministrul Transporturilor, Traian Băsescu. S-a făcut liniște în birou. Cozma îi cerea trenuri, cu care sa plece ortacii la București. Băsescu i-a spus că nu se poate, că nu încalcă legea, că trenurile circulă după un anumit orar și că nu face așa ceva. Cozma a început să-l înjure, să-l facă în fel și chip, nu pot să vă redau cum a vorbit cu el. L-a apostrofat, i-a promis ca va merge la București și va da cu el de pământ, dar ce nu i-a spus. Traian Băsescu nu i-a dat însă trenuri“. Iar această declarație a fost data cândva prin 1997, când probabil  nici măcar Băsescu nu avea habar că va ajunge cândva președinte.

Asalt asupra Guvernului

La scurt timp după debarcarea din gara Găneasa, minerii s-au deplasat ca într-un marș forțat care i-a dus în fața Palatului Victoria. Acolo au scandat apoi, de la un moment dat încolo au atacat dispozitivul de pază din zona sediului guvernamental. Asediați ca la Smârdan, miniștrii s-au împrăștiat care încotro, speriați ca un stol de potârnichii amenințate de uliu. Ceva mai târziu, la procesul lui Cozma, martorii au relatat că însuși prim-ministrul Petre Roman a luat-o la sănătoasa și scăpându-și pielea printr-un salt sănătos peste gardul instituției. Începând din acel moment, România nu a mai avut un Guvern în stare de funcționare, iar Palatul Victoria a rămas doar în grija militarilor dislocați acolo în cadrul dispozitivului de pază al instituției. În cursul acelei reprize de violențe s-a înregistrat și prima victimă bucureșteană a celei de a patra mineriade: jandarmul Nicolae Lazăr de 21 de ani din dispozitivul de pază și apărare al Guvernului. Aflat în misiune ordonată, el a fost lovit de o sticlă incendiară aruncată dinspre asediatorii mineri. Flacăra produsă de „cocteilul Molotov“ i-a aprins uniforma militară și i-a provocat arsuri grave în urma cărora puștiul a murit a doua zi la spital. Dar, din punct de vedere strict cronologic, jandarmul Lazăr a fost cea de a doua victimă: cu o zi înainte Ionel Ene, din Moțăței, a fost bătut de mineri în localitatea Vulcan și a murit a doua zi la Spitalul din Craiova. Situația a scăpat total în după amiaza când, în jurul orelor 17, cineva din Guvern a aruncat spre mineri o petardă lacrimogenă. Următoarele victime au fost muncitoarea Aurica Crăiniceanu, de 27 de ani și studentul Andrei Frumușanu, de 24 de ani, simplii trecători care au avut ghinionul de a se trece în acele momente dramatice, pe trotuarul din fața Palatului Victoria. Ambii au fost loviți de proiectile reactive trase din sediul Guvernului și au murit în chinuri câteva ore mai târziu.  

Jos Iliescu!

Abia către seară s-a reușit evacuarea minerilor care atacau sediul Guvernului. Cea mai mare parte a lor s-au retras către Televiziune ăi spre Piața Universității, zone pe care o bună parte a lor le cunoșteau bine de pe vremea „Mineriadei din 13-15 iunie 1990“. Asaltul asupra Guvernului a fost reluat a doua zi, pe 26 septembrie. Dar tot atunci, o parte dintre mineri au pornit spre Palatul Cotroceni unde timp de câteva ore au scandat cerând și demisia lui Ion  Iliescu. Pe drum, mulți dintre ei le-au cerut bucureștenilor să li se alăture ca să-l de jos și pe președinte. Tot ceea ce au obținut a fost doar indiferența trecătorilor care le-au reamintit că, în iunie 1990, când Capitala a dorit același lucru, ei minerii au fost cei care l-au ajutat pe „Ilievici“ să rămână la putere. Destul de anemic asaltul asupra instituției prezidențiale s-a încheiat cu mai mulți mineri răniți de focul dispozitivului de pază de la Cotroceni.

Un perfid joc politic?

Culisele „Mineriadei din septembrie 91“ nu au fost niciodată elucidate pe de-a întregul. Pe 26  septembrie, în jurul orelor 12,00  președintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu a anunțat, pe postul național de televiziune, demisia Cabinetului Roman. Ulterior, Mihnea Marian Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că a fost surprins de faptul ca demisia lui Petre Roman a fost anunțată în Senat, în timp ce premierul se afla la Camera Deputaților, și că, din câte știe el, la acea dată nu se hotărâse încă nimic în acest sens. El a mai declarat că, de fapt, demisia Cabinetului Roman nu a fost determinată de venirea minerilor la București, ci de „elemente“ care au profitat de situația de criză apăruta atunci. La rândul său, Eugen Dijmărescu, fost ministru al Economiei și Finanțelor, a susținut că nu minerii au fost cei care au determinat Guvernul Roman să-și dea demisia. „Guvernul Roman nu și-a dat demisia la presiunea străzii, ci din alte considerente, de natura politică. Atunci când s-a pus problema depunerii mandatului, minerii nici nu ajunseseră încă în Capitală“.

Bilanț dramatic

Mineriada din septembrie 1991 a intrat în atenția organelor de anchetă mult mai târziu, prin 1997. Atunci la un „Inventar“ amănunțit anchetatorii au mai adăugat victimelor deja menționate „un viol în grup la Petroșani, 455 de persoane rănite și internate prin diverse spitale, lipsire de libertate, acte de vandalism, tulburarea liniștii publice și aruncarea în haos a  instituțiilor fundamentale ale statului, de la Guvern și Parlament până  la  Președinție, cu consecința șubrezirii tuturor acestor instituții și a statului român. Atunci la sfârșitul anilor 90 Miron Cozma a fost trimis în judecată și la capătul unui proces deosebit de laborios a fost condamnat, la Curtea Supremă de Justiție la o pedeapsă totala de 58 de ani de detenție, din care a fost obligat sa execute pedeapsa cea mai mare, adică 18 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat.

Vasile Surcel

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.