Home Actualitate 250-300 de milioane de euro, disponibile pentru investiții în ferme și în...

250-300 de milioane de euro, disponibile pentru investiții în ferme și în depozite de legume și fructe

DISTRIBUIŢI

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) intenționează să lanseze, la jumătatea lunii noiembrie, două sesiuni de depunere de proiecte pentru producătorii agricoli interesați de realizarea unor investiții în ferme de vaci și în depozite de legume și fructe, fondurile europene puse la dispoziția potențialilor beneficiari fiind estimate în prezent la circa 250-300 de milioane de euro. „Vom mai lansa în acest an două sesiuni de depunere de proiecte, una va fi pe măsura 121 privind investițiile în ferme, cu prioritate pe fermele pentru vaci de carne și pentru reproducție la porc, iar cealaltă pe măsura 123 care va viza în principal partea de depozite de legume și fructe. Deocamdată nu putem spune suma exactă care va fi disponibilă pentru aceste două măsuri pentru că suntem în plin proces de dezangajare a tuturor proiectelor neviabile, de unde vom atrage în jur de 200-250 de milioane de euro. De asemenea, mai avem posibilitatea să facem și unele realocări de alte măsuri din cadrul aceleiași axe de unde mai putem atrage încă 50 de milioane de euro“, a declarat directorul general al APDRP, George Turtoi, citat de Agerpres. Acesta a precizat că în urma unei analize făcute la nivelul tuturor proiectelor din sistem, în jur de 500 de proiecte vor fi reziliate întrucât nu au efectuat nicio plată și nici nu mai pot face dovada cofinanțării, iar sumele aprobate vor fi realocate măsurilor care se se vor mai deschide în luna noiembrie din acest an. Șeful APDRP consideră că la această sumă se mai pot adăuga fonduri din realocări de la alte măsuri din cadrul aceleiași axe, care nu au fost atrase de beneficiari.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.