La data de 28.02.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, Biroul Teritorial Arad şi Biroul Teritorial Caras Severin au luat măsura reţinerii faţă de 47 de inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
1. În prima cauză, aflată pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, s-a reţinut că, în perioada 2022 – februarie 2023, mai multe persoane de pe raza judeţului Timiş au constituit un grup infracţional organizat, cu lideri externi, aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, care a avut ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, respectiv pe raza judeţului Timiş şi, ulterior, transportarea prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României cu Ungaria de grupuri de migranţi spre ţări din Europa Centrală şi de Vest.
Migranţii au achitat prin sistemul „hawala” sume semnificative de bani pentru a fi adăpostiţi în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării şi preluarea în vederea transportării spre vest.
În intervalul octombrie 2022 – februarie 2023, în urma activităţilor de desfăşurate de lucrători I.G.P.F., la punctul de frontieră PTF Nădlac II au fost interceptate şi oprite un număr de 17 (şaptesprezece) transporturi ilegale organizate de grupul infracţional organizat, fiind identificaţi un număr de peste 430 migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.
2. În cea de-a doua cauză, aflată pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, s-a reţinut că, începând cu luna noiembrie 2022, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe două segmente şi mai multe paliere de lucru, care a acţionat coordonat în scopul transportării, adăpostirii, şi îndrumării unor migranţi de origine afro-asiatică, în vederea obţinerii de importante foloase materiale pentru fiecare dintre membrii acestuia.
Grupul infracţional organizat a fost structurat pe două segmente: segmentul I care a acţionat la nivelul Municipiului Timişoara şi în împrejurimile acestui oraş, care s-a ocupat cu adăpostirea şi transportarea migranţilor către locurile de îmbarcare în ansambluri rutiere de transport marfă, şi segmentul ÎI, format din şoferii de tir, care au preluat migranţii, pe care i-au ascuns în ansamblurile rutiere conduse de ei, pentru a-i trece fraudulos frontiera de vest a României.
Astfel, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, membrii grupului au comis un număr de 34 de fapte de trafic de migraţi sub forma transportării, adăpostirii şi îndrumării acestora. Totodată, membrii grupării care acţionează în cadrul segmentului II al grupării infracţionale – şoferi profesionişti de transport internaţional marfă – au fost depistaţi de către lucrători din cadrul I.G.P.F. în 10 rânduri în punctul de trecere al frontierei dintre România şi Ungaria în timp ce transportau, ascunşi în vehiculele conduse de aceştia, un număr de peste 200 migranţi, transportaţi şi adăpostiţi anterior de membrii grupării infracţionale din segmentul I.
De asemenea, membrii grupului infracţional au dezvoltat legături infracţionale cu persoane din cadrul unor instituţii de stat, reuşind cu ajutorul unor funcţionari din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiş să preia în mod ilegal mai mulţi migranţi minori depistaţi de autorităţi neînsoţiţi de părinţi sau alte rude. În acest scop, membrii grupului infracţional fie au prezentat documente emise de autorităţile din Republica Arabă Şiria, a căror autenticitate să nu poată fi verificată, fie au scos efectiv minorii din centrul de protecţie, fără nicio justificare.
3. În cea de-a treia cauză, aflată pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, s-a reţinut că, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, fiind comise 10 acte materiale de trafic de migraţi sub forma transportării, adăpostirii şi îndrumării acestora, vizând un număr de 50 de migranţi.
4. În cea de-a patra cauză, aflată pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caras Severin, s-a reţinut că, în cursul anilor 2022 – 2023, un număr de şase persoane din judeţul Caraş-Severin, cu vârste cuprinse între 29 şi 19 de ani, au pus bazele unui grup infracţional organizat, la care au aderat alte patru persoane din judeţul Timiş, având drept scop comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi, cu scopul de a obţine beneficii financiare substanţiale.
Membrii grupului infracţional au acţionat coordonat în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii şi transportării unor grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. În fapt migranţii au fost trecuţi ilegal frontiera de stat româno-sârbă, pe raza judeţului Caraş-Severin, după care au fost transportaţi, cu diferite autoturisme, schimbate în mod frecvent, pe raza judeţului Timiş. Aici migranţii au fost predaţi altor persoane în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.
După predarea migranţilor de către segmentul coordonat de membrii grupului în locurile prestabilite, aceştia au fost transportaţi pe raza municipiului Timişoara în diferite locaţii unde au fost găzduiţi temporar în apartamente/ imobile închiriate, până la reorganizarea grupurilor în vederea scoaterii din ţară prin judeţul Arad.
În cadrul activităţilor de documentare, au fost identificate şi monitorizate mai multe transporturi de migranţi organizate de membrii grupului infracţional, grupuri formate în general din 3 -15 persoane. În perioada octombrie 2022 – februarie 2023, au fost depistate un număr de 11 persoane, introduse fraudulos pe teritoriul României, toate de origine afro-asiatică, dintre care 2 minori, care au fost transportaţi de membrii reţelei.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 28.02.2023, au fost depistaţi, în mai multe locaţii de pe raza municipiului Timişoara, un număr total de 165 de migranţi, care au fost conduşi la audieri.
De asemenea, au fost identificate şi ridicate, sumele de 86.300 euro, 25.630 lei şi 3005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanţă vegetală, mai multe telefoane mobile şi înscrisuri.
Totodată au fost indisponibilizate în vederea confiscării 13 autoturisme în valoare totală de 51.500 euro.
În cursul acestei zile, au fost sesizaţi judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalelor Timiş, Arad şi Caras Severin cu propunerea de arestare preventivă a 65 de inculpaţi (47 în stare de reţinere şi 18 în lipsă), pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Timişoara, Alba, Oradea, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, Arad, Dâmboviţa, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ITPF Timişoara, ITPF Oradea, STPF Timiş, STPF Arad, STPF Caraş Severin, STPF Mehedinţi, STPF Satu Mare, SPF Nădlac, SPF Curtici şi SPF Vărsând, Inspectoratelor de Poliţie ale judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Timiş, Arad, Caraş-Severin, Alba şi Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIICOT – Biroul Tehnic şi Criminalistic şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.