De la începutul anului, numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat de peste 16 milioane de ori, dintre acestea doar aproximativ 1,2 milioane de apeluri au fost reale. Adică doar 7,3 la sută. Asta în ciuda faptului că apelarea falsă sau abuzivă se sancţionează cu amendă de la o sută la 500 de lei, iar ameninţările cu dispozitive explozive intră sub incidenţa legii penale, sunt încadrate la terorism şi se pedepsesc cu închisoare de la trei la zece ani. Pentru a mai reduce din numărul mare al apelurilor false, care sunt în proporţie de 90 la sută, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a început o campanie de educare şi informare a elevilor privind importanţa numărului de urgenţă 112. Şi aceasta deoarece cele mai multe apeluri false sunt făcute de copii şi adolescenţi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















