După aderarea Romaniei la Uniunea Europeană a -înflorit- traficul de copii, potrivit unei investigaţii efectuate de jurnaliştii de la tabloidul -The Sunday People-. Familiile sărace sunt dispuse să-şi vandă un copil pentru suma de 3.000 de euro fără să pună întrebări, iar unii dintre bebeluşii aduşi ilegal în Marea Britanie au doar şase săptămani. Acest -comerţ- a dus la dezvoltarea unei întregi reţele de infractori care sunt capabili chiar să fure copii de la familiile sărace, numai pentru a păstra toţi banii daţi de eventualii părinţi adoptivi. Iar pentru a-şi demonstra susţinerile, autorii anchetei s-au dat drept un cuplu care nu putea avea copii şi s-au dus la Buzău într-un sat de rromi, unde li s-au oferit doi copii. Unul era nou-născut, cu preţul de 15.000 de euro, iar celălalt era un băieţel de doi ani care putea fi cumpărat cu 3.000 de euro. După ce au tocmit nou-născutul, englezii au reuşit să-l arvunească cu 150 de lire, urmand ca restul banilor pană la 10.000 de lire să fie daţi cand vor primi ce au cumpărat. Între timp, cei doi ziarişti au mai primit o ofertă de a cumpăra un copil, de data aceasta prin intermediul unui traficant de copii. Astfel, Ion Goguţă, de 55 de ani, din Lereşti, Buzău, le-a oferit englezilor un copil de doi ani la preţul bine ştiut de 3.000 de euro. Ba mai mult, Goguţă le-a promis jurnaliştilor că va ajuta şi la întocmirea actelor de adopţie, deoarece cunoaşte un director de servicii sociale -prietenos-, dand de înţeles că oficialii romani sunt şi ei la fel de uşor de cumpărat ca şi bebeluşii. Potrivit unui raport recent al UNICEF, pană la 14.000 de copii sunt scoşi anual ilegal peste graniţă în Europa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















