Acasă Actualitate Adomniței „face parte” județului unde vrea să ajungă deputat

Adomniței „face parte” județului unde vrea să ajungă deputat

DISTRIBUIȚI

Prin Ordin al ministrului educației și cercetării, Cristian Adomniței, Guvernul a repartizat județului Iași, pentru anul școlar 2008/2009, un număr de 34 de microbuze pentru transportul elevilor de la domiciliu la școlile centre de zonă. Dintre acestea, 28 sunt destinate unităților de învățământ de masă iar șase, unităților speciale de învățământ. Microbuzele, cu o capacitate de 16 plus un loc, sunt destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul gimnazial de masă, din învățământul special și de la cluburile sportive școlare. Potrivit repartizării, localitățile care au primit câte un microbuz sunt Voinești, Grozești, Costuleni, Cioretești, Belcești, Brăești, Erbiceni, Dobrovăț, Lungani, Mironeasa, Mădârjac, Prisăcani, Ciurea, Oțeleni, Roșcani, Podu Iloaiei, Mogoșești-Iași, Bârnova, Popești, Ceplenița, Răchiteni, Sirețel, Coarnele Caprei, Moșna, Sinești, Cozmești, Țibănești și Mogoșești-Siret (pentru unitățile de învățământ de masă), respectiv Târgu Frumos (3), Iași (2) și Pașcani (1) pentru învățământul special.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.