
Decizia privind excluderea din avocatură a fostului premier Adrian Năstase, ca urmare a faptului că acesta a fost condamnat pentru fapte de corupție în dosarul "Trofeul calității", a fost amânată de Consiliul Baroului București, luni, pentru 21 octombrie, din lipsă de cvorum.
Decanul Baroului București, avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că luare unei decizii în privința lui Adrian Năstase, dar și a unora referitoare la Cătălin Voicu și Florin Costiniu, tot privind excluderea din Barou din cauza unor condamnări definitive, a fost amânată după ce au fost prezenți doar șapte din minimul de zece consilieri ce asigură cvorumul.
Potrivit reprezentanților Baroului București, comisia formată din consilieri ai Baroului a finalizat analizarea motivului reținut de Consiliu atunci când acesta a decis menținerea fostului premier în Barou.
Comisia nu a analizat în acest raport motivarea hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție de condamnare a lui Adrian Năstase, ci motivele date de Consiliul Baroului în decizia de menținere a fostului premier în profesia de avocat.
Consiliul Baroului trebuie să se pronunțe din nou privind excluderea lui Năstase pentru că Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a considerat drept nesatisfăcătoare motivele ce au stat la baza primei decizii și a cerut revizuirea acesteia.
Adrian Năstase a fost invitat la ședința din 7 octombrie pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la calitatea sa de avocat. Fostul premier nu s-a prezentat, întrucât a fost prezent la Curtea supremă, acolo unde s-a judecat un nou termen al recursului din dosarul "Zambaccian".
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















