Lupta anticoruptie declansata de Cabinetul Nastase ofera un nou prilej, ideal, pentru reglarile de conturi intre baronii locali ai PSD. Printre comitetele si comsiile infiintate pentru a lupta cu -hidra coruptiei- in Gorj si-a facut aparitia, peste noapte, un inedit si totodata misterios organism, intitulat pompos Grupul Operativ de Prevenire a Criminalitatii. In spatele sedintelor -operative- convocate periodic de prefectul Toni Grebla se ascund si reglari de conturi cu adversarii din partid sau din afara lui. Ultima -cruciada- declansata impotriva coruptiei a avut ca victima Trefo SRL, firma apartinand Elisabetei Valceanu – sotia subprefectului de Gorj, Eugen Valceanu. Din informatiile furnizate de Grupul Operativ, Trefo SRL a fost inclusa pe lista evazionistilor. Insa adevarul este altul. Dar in lupa impotriva coruptiei nu mai conteaza nimic, atata vreme cat afacerile -baronilor- locali se intersecteaza. Scandalul declansat, ieri, in Gorj, survine dupa alte scandaluri ai caror protagonisti au fost -baronii- locali ai PSD, care cauta cu orice pret sa detina monopolul afacerilor, in special al celor derulate in industria miniera (n.r. – vezi acuzatiile expertului guvernamental Ilie Morega aduse prefectului Grebla pe tema licitatiei -Laptele si Cornul-, acuzatiile aduse de Morega lui Grebla si Valceanu, conform carora acestia patroneaza mafia capuselor care castiga licitatiile organizate de CNLO etc.).
Acuzatii grave
La sedinta de ieri de la Prefectura Gorj, printre firmele nominalizate de Toni Grebla ca au incalcat legea fiscala s-a numarat si Trefo SRL Farcasesti – firma ce activeaza intr-o zona defavorizata si care se ocupa de vulcanizarea benzilor de cauciuc pe care le foloseste Compania Nationala a Lignitului Oltenia (CNLO) la extragerea carbunelui. -Ieri, 30 octombrie a.c, la Prefectura, prefectul judetului Gorj, Toni Mihail Grebla, a condus sedinta lunara a Grupului Operativ Judetean Gorj de Prevenire a Criminalitatii. La intalnirea de lucru au participat Cornel Popescu – vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu – seful IJP, Vasile Talvescu – comandantul Jandarmeriei, Dumitru Udroiu – director general al Finantelor Publice, Emil Gheorghe Mota – procuror-sef Urmarire Penala de pe langa Tribunalul Gorj, Marinel Nedelut – comisar-sef al Garzii Financiare si Nicolae Mergea – inspector general al Inspectoratului Scolar-, se arata intr-un comunicat al Prefecturii. In cadrul sedintei s-a prezentat o lista ce contine 11 firme din Gorj, acuzate ca, intr-un fel sau altul, au incalcat legea. Pe lista evazionistilor se gaseste si Trefo SRL Farcasesti. Acuzatia adusa: majorarea capitalului social, fara a plati statului 335 milioane de lei reprezentand impozitul aferent operatiunii. In aceeasi sedinta, firma Elisabetei Valceanu a fost nominalizata ca fiind una dintre firmele sanctionate de Garda Financiara cu trei amenzi de cate doua milioane de lei fiecare si cu obligatia de a achita impozitul de 355 milioane de lei.
Datoare… si nu prea
Nominalizarea de catre Toni Grebla a numelui adjunctului sau (si totodata coleg de partid) ca fiind una dintre persoanele corupte din Gorj a fost socanta. Contactat telefonic, pentru a raspunde acuzatiilor aduse de Toni Grebla, subprefectul Valceanu a ramas surprins. -Zilele trecute am cerut de la Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Gorj un certificat de atestare fiscala in care se precizeaza ca Trefo nu are nici o datorie. Nu stiu ce interese exista ca firma sa fie nominalizata in randul evazionistilor, dar va pot spune ca firma nu creeaza probleme. Directorul general de la Finante Publice care a participat la sedinta a prezentat o nota. Insa informatiile referitoare la datoriile invocate sunt falsuri grosolane-, ne-a declarat Eugen Valceanu.
Trei amenzi pentru nereguli minore
Ca Toni Grebla a dezinformat reiese din cifrele prezentate. Acesta a sustinut ca Trefo a avut in 2001 un profit de 20 miliarde de lei, dar in realitate acesta nu a fost decat de 14,6 miliarde de lei. Pentru ca dezinformarea sa fie credibila, prefectul a introdus in informarea sa si o stire reala. Aceea ca Trefo a fost amendata de trei ori cu cate doua milioane de lei. Insa pentru nereguli minore. -Trefo SRL a fost sanctionata pentru indisciplina finaciara. Nu am o situatie exacta, dar sigur a fost controlata si amendata. La noi nu scapa nimeni-, a sustinut adjunctul comisarului-sef al Garzii Financiare Gorj, Nicolae Mateica. La randul sau, seful sectiei Control din cadrul Directiei Finantelor Publice Gorj a declarat ca Trefo nu are datorii la stat, acest fapt fiind atestat si de Certificatul de Atestare Fiscala 10868/21.10.2002. Daca firma subprefectului nu are datorii, e un lucru bun. Insa este greu de explicat cum se face ca aceasta firma, al carei capital social subsris si varsat este de peste 12,2 miliarde de lei, are ca obiect de activitate unul conex extractiei carbunelui. Adica tocmai un domeniu controversat si plin de increngaturi mafiote, in care subprefectul Valceanu a activat ani de-a randul in functii de conducere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















