Acasă Actualitate Alertă planetară: specialiștii avertizează că este posibilă apariția unui virus gripal asemănător...

Alertă planetară: specialiștii avertizează că este posibilă apariția unui virus gripal asemănător aceluia care a făcut ravagii în 1918

DISTRIBUIȚI

 

Virusul gripei aviare care circulă în natură conține toate ingredientele genetice pentru a forma un agent patogen similar aceluia care a declanșat pandemia devastatoare din 1918, potrivit unui studiu publicat miercuri în Statele Unite, informează AFP. O echipă internațională de virusologi a identificat opt gene în mai multe tulpini de virusuri gripale, izolate în organismul rațelor sălbatice, care prezintă similarități remarcabile cu cele care alcătuiesc virusul vinovat de pandemia de gripă din 1918, care a făcut cel puțin 40 de milioane de victime pe plan mondial. „Există rezervoare de gene în natură care au potențialul, prin recombinare, de a provoca pandemii grave în viitor”, a subliniat Yoshihiro Kawaoka, virusolog la Universitatea Wisconsin-Madison, principalul autor al acestui studiu apărut în revista americană Cell Host and Microbe. Încercând să evalueze riscul ca un astfel de virus să ajungă să dobândească cele opt gene, cercetătorii au folosit o metodă denumită „genetică inversă” pentru a recrea un agent patogen ce diferă față de cel din 1918 cu doar 3 la sută în ceea ce privește structura aminoacizilor pe baza cărora își produce proteinele. Ei au produs astfel un virus mai virulent pe șoareci și dihori decât un virus gripal obișnuit, însă nu la fel de patogen ca acela din 1918. În plus, acel virus nu putea să se transmită între aceste mamifere pe cale aeriană, principala cale de transmitere a gripei. Cercetătorii au determinat apoi numărul de schimbări genetice necesare pentru ca acest virus să poată să se transmită cu ușurință la dihori, modelul animal de referință folosit în cercetările ce vizează această infecție a căilor respiratorii. Ei au identificat șapte mutații în trei gene ale virusului care îi permit să se transmită foarte ușor, la fel ca virusul gripei din 1918. Noul virus, format din gene care circulă în organismul păsărilor sălbatice și domestice, arată că acele ingrediente genetice pot, potențial, să se combine pentru a crea un agent patogen periculos și capabil să provoace o pandemie, a subliniat Yoshihiro Kawaoka. Cunoașterea genelor care trebuie căutate într-un virus poate să ajute la prezicerea probabilității de apariție a unei tulpini gripale care ar fi capabilă să provoace o pandemie şi să permită astfel oamenilor de știință să elaboreze strategii mai eficiente pentru a o combate. Studiul aduce, de asemenea, o serie de lămuriri suplimentare despre mecanismele responsabile cu adaptarea virusului gripei aviare la mamifere. În plus, oamenii de știință au descoperit că acest virus, un „verișor apropiat” al virusului din 1918, reacționează la vaccinul actual contra gripei sezoniere, ce oferă protecție mai ales contra virusului H1N1, vinovat de pandemia din 2009. Acest fapt arată că există o protecție vaccinală contra unei pandemii potențiale, au declarat autorii studiului. Ei mai spun că noul virus creat în laborator ar trebui să fie sensibil la antiviralul Oseltamivir, un medicament eficient în prezent contra gripei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.