Acasă Actualitate Alina Gorghiu – noua stea din constelația Olteanului

Alina Gorghiu – noua stea din constelația Olteanului

DISTRIBUIȚI

Un nou star răsare pe orbita politichiei dåmbovițene, multifuncționala, supersonica Alina Gorghiu, venită de departe în politica mare, tocmai din Tecuci. Alina e prezentă orișiunde, vorbește despre orice, este intromisionată în toate domeniile posibile – de la politica externă pe relația Est, la sport, la cercetare, de la învățămånt la crosuri pentru burtoși, talonată aproape întotdeauna de Bogdan Olteanu, vechi partener de pe vremea cånd micuței tecucence abia îi înmuguriseră tuleiele politice.
Dacă PNL-ul ar fi un avion, probabil că Alina ar putea fi parașuta PNL-ului, dar cum PNL-ul nu are aripi și nu zboară, ci mai degrabă se scufundă, asemănarea Alinei cu o parașută este caducă.
Atributul de supersonică acordat Alinei Gorghiu în schimb nu este deloc caduc deoarece ea a declarat în noiembrie 2008 că în 26 de zile de campanie a avut 2.500 de întålniri electorale, adică o medie de 100 de alegători rezolvați pe zi, sumă pe care o altă Alina, (Alina Plugaru) din alt domeniu apropiat politicii, nu ar avea șanse să o atingă nici dacă ar folosi toate cuceririle tehnicii moderne.
Așadar, Alina cea supersonică ar putea fi noua stea a PNL, dacă avem în vedere prezența sporită a acesteia în spațiul politico-mediatic – desigur, la Trusturile angajate responsabil în politică mai ales alături de PSD.
Filiera Hrebenciuc-Bogdan Olteanu este încă activă și produce rezultate în lansarea și ascensiunea noilor talente ale mediului politic feminin, chiar dacă handicapul provincialismului atârnă greu. În compensație, Alina are parte de aprecierea și suportul entuziast al fostului copil de mingi al tenismenului Hrebenciuc, Bogdan Olteanu, care a negat cu hotărâre că între el și micuța tecuceancă ar fi și altceva decât atracția (și subordonarea) firească pe linie de partid.

Alina Gorghiu și politica externă a României

Lansarea la debutul acestui an pe traseele înalte ale politicii a Alinei s-a produs la începutul campaniei electorale pentru prezidențiale alături de prezidențiabilul Crin Antonescu. Alina Gorghiu s-a introdus la vârf în „teme tari“ ale PNL, respectiv în ecuația discursului electoral al PNL axat pe „tematica Moldovei“.
În timp ce Crin se producea acuzându-l cu pletele vâlvoi și cu clăbuci la guriță pe Traian Băsescu că „a promovat politici iresponsabile“ pe relația cu Moldova, moldoveanca Alina și Olteanu (oltean doar după nume că pe fond este evreu-ungur, crescut din răsadul kominternistei Gisella Vass) au organizat o întrunire la Parlament, unde s-au făcut că „analizează responsabil“ situația Moldovei, invitând organizații ale studenților basarabeni din România, aflați la studii la București.
Responsabila tecuceancă a uitat însă, la dezbaterea intitulată pompos „Soluții europene pentru o democrație reală în Republica Moldova“, să povestească studenților basarabeni partea cea mai trendy a istoriei „implicării responsabile“ a liberalilor în „tematica Moldovei“. Interfața legăturii cu Moldova, PNL și-a creat-o cu un cunoscut agent de influență al Rusiei, ca și Vladimir Voronin, respectiv cu Serafim Urechean, fost primar al Chișinăului, numit de un alt performant „caghebist de omenie“, Piotr Lucinschi. Formațiunea lui Urechean, AMN, a fost coordonată personal, în campania electorală din 2004, de Gleb Pavlovski, șeful campaniei electorale din Rusia a lui Vladimir Putin.
Agentura rusească de la Chișinău, drapată în țoale evropenești a fost propulsată chiar de Tăriceanu în forurile europene liberale. Urechean, politicianul care deplângea în ziarul rus „Noviie Izvestia“, în 2005, scăderea implicării ruse în Moldova, a fost introdus pe ușa din față a internaționalei liberale personal de Călin Popescu Tăriceanu, în luna aprilie a anului 2007, la Zagreb, în Croația.

Relația PNL-Moscova pe filiera Chișinău

Rusia a căpătat astfel, indirect, încă un vot la nivel european prin Urechean, „europeanul liberal“, același care, anterior, în septembrie 2006, semnase un acord de colaborare intimă cu Edinaia Rossia, (Rusia Unită) imediat după semnarea unui acord identic cu Partidul Național Liberal din România.
Desigur, Urechean a negat că AMN a semnat un acord cu „Edinaia Rossia“ (formațiunea lui Putin aflată la guvernare la Moscova), dar evident Urechean mințea. Până la urmă l-a dat de gol pe Urechean chiar Constantin Kosaciov, președintele comisiei prezidiului pentru relații economice al Edinaia Rossia, care a ieșit public și a afirmat, ca să fie lucrurile clar înțelese, că „relațiile moldo-ruse necesită o atenție sporită și un control politic cât mai ferm“.
Desigur, domnișoara Alina din Tecuci, mai fragedă în politică, nu poate fi făcută responsabilă pentru năzdrăvăniile unor bătrâni colonei de teapa lui Meleșcanu, însă poate fi chestionată asupra inocenței sale în afaceri – unde ingenua moldoveancă s-a lansat cu puterea tinereții izbândind alături de oameni grei, mai ales datorită gradelor grele de pe epoleți.

„Băieții deștepți“ și „fetele deștepte“ din energie

Firma în care a debutat în viața economică la vârf domnișoara Alina Gorghiu Ștefania – MEC Media SRL – a primit din partea Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București un premiu pentru „cea mai bună microintreprindere din domeniul producere, transport și distribuție a energiei electrice“. În firmă, înainte de apariția fulgurantă a energeticei Alina, se rulau sume de ordinul sutelor de milioane maximum – pe 2004 profitul a fost de 106.320.000 de lei vechi și rulajul de 940.483.000 de lei vechi. După apariția Alinei, firma a primit licență de la ANRE, și-a schimbat numele în Green Energy, iar cifra de afaceri a săltat brusc la un ordin superior, de 159.925.100.000 de lei vechi și cu un profit de 28.171.910.000 de lei vechi. Zecile de miliarde profit ieșeau din distribuția și comercializarea energiei, treaba principală a „băieților deștepți“ și, iată, a „fetelor deștepte“.
Societatea MEC Media transferată din sectorul publicitar în domeniul distribuției de energie sub numele de Green Energy este administrată de o firmă care se ocupă cu agricultură verde, respectiv cu porumbul. Medieval Grup – administrator al SC Green Energy SRL – are ca obiect principal de activitate „cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante“, însă nu acesta pare a fi principalul său atu, ci administratorul care se numește Lucian Bădescu, fiul generalului SRI Dumitru Bădescu, fost șef al Diviziunii Contrainformațiilor Economice SRI în perioada Măgureanu, pensionat în final în 2006.
Numele generalului Bădescu a apărut în multe ecuații complicate ale perioadei Măgureanu, scandaluri de răsunet, deși omul era un veritabil profesionist, ținând în mână tot ce mișca pe sectorul economic al României. Informațiile nu i-au prins rău dacă avem în vedere că familia sa a prosperat în domeniul fragil al economiei de piață – trecând prin plante verzi, porumb și alte cereale și ajungând apoi direct la energie verde.
Lucian Bădescu a afirmat pentru presă că nu are nicio legătură specială cu liberala Alina Gorghiu – „o prietenă a asociaților“ și a susținut că întâmplător MEC Media s-a schimbat în Green Energy tocmai când firma a semnat un contract cu o societate producătoare de turbine eoliene. Tot întâmplător, MEC a luat licență de la ANRE exact după ce a intrat Alinuța în firmă.

Coincidență, numele tău este Alina!

De asemenea, tot o simplă coincidență este și trecerea de la porumb și publicitate la energie, respectiv de la sume modeste la sume gigantice ale profitului – „tata nu mi-a dat nicio mână de ajutor“, a afirmat fiul, negând orice amestec al tatălui în Green Energy sau în alte firme. Dacă fiul generalului a fost lăsat de izbeliște de tată, nu același lucru se poate spune în cazul Alinei. Desigur, tot întâmplător probabil, pe timpul liberalilor, tatăl Alinuței a ajuns director al Electrica SA, ca energia verde să miște cât mai coerent lucrurile, pe un traseu eolian cât mai bănos, aproape supersonic.
Nu știm dacă contribuția în firmă a Alinei a fost una determinată de competența sa fenomenală în ale energiei verzi sau una strict ilustrativă ori dacă ea se afla acolo doar pe post de breloc al colegului ei Bogdan Olteanu, cu care împărțea aceeași cameră, respectiv camera Cabinetului Parlamentar al lui Bogdan Olteanu din strada Nicolae Bălcescu nr. 21, unde era înscrisă firma sa „Gorghiu & Asociații – Servicii de consultanță SRL“ cu sediul social.
Știm însă că, la vremea fondării firmei cu Bogdan Olteanu, Alina era membră în Consiliul de Administrație al RAAPPS – am aflat chiar de pe site-ul dumneaei – iar sediul firmei sale și al partenerului Bogdan Olteanu se afla într-un spațiu RAAPPS, deși RAAPPS nu și-a dat acordul pentru ca în sediul oferit pentru activitățile de circumscripție electorală al lui Bogdan Olteanu să funcționeze și firma domnișoarei din CA, Alina Gorghiu, cea pe care o vedem acum pretutindeni dând lecții moraliste în dreapta și în stânga (mai puțin sau deloc în stânga – nu ne amintim ca don’șoara Gorghiu să hăulească pe holurile Parlamentului pe tema dosarului Năstase, par examplu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.