O serie de ambasade străine şi agenţii economice din Cehia, Polonia, Ungaria şi Marea Britanie s-au arătat interesate de modernizarea şi extinderea Aeroportului -Transilvania- Târgu Mureş, a declarat directorul aeroportului, Ştefan Petru Runcan. Potrivit acestuia, interesul finanţatorilor străini faţă de această investiţie a crescut după ce Consiliul de Administraţie al Aeroportului -Transilvania- a contactat ambasadele deschise la Bucureşti şi le-a prezentat programul de dezvoltare care prevede extinderea pistei, construirea unei aerogări noi, Airport Business Center şi zona cargo. Ştefan Petru Runcan a declarat că valoarea investiţiilor ar fi de aproximativ 29 milioane de euro şi că, în urmă cu o zi, a avut o întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti şi cu consilierul comercial al ambasadei, care urmează să comunice modul în care văd o posibilă colaborare. Asupra investiţiei, conducerea RA Aeroport -Transilvania- va informa şi contribuabilii din judeţul Mureş şi judeţele limitrofe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















