Home Actualitate Amenzi în funcție de venit împotriva „junglei” din trafic

Amenzi în funcție de venit împotriva „junglei” din trafic

DISTRIBUIŢI

Șofatul în România a devenit sport extrem, a declarat ieri, la Rfi, senatorul Iulian Urban, inițiatorul unui proiect care propune amendarea șoferilor în funcție de venitul lor. „Este o măsură care vine la pachet cu propunerea de luare a permisului șoferilor violenți în trafic, precum și cu propunerea de aplicare progresivă a amenzilor de circulație, ceea ce înseamnă că pe anumite intervale de timp, cuprinse între o zi până la șase luni de zile, atunci când încalci a doua oară, a treia oară, a patra oară aceeași regulă de circulație sau o nouă regulă de circulație, amenda să se aplice progresiv, ca multiplu“, explică Urban. Senatorul PD-L crede că șoferii înstăriți nu respectă legea pentru că au impresia că o pot cumpăra.
Iulian Urban mai spune că amendarea șoferilor în funcție de venitul lor nu ar duce la discriminări, pentru că instanțele europene s-au pronunțat deja în acest sens. „Instanțele de judecată au spus că nu este o măsură discriminatorie, ci este vorba de o aliniere a aplicării legii și de o răspundere a cetățenilor în fața legii“, spune senatorul.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.