Home Actualitate Andreea Paul Vass, bănuită și ea de plagiat: Sunt mândră de...

Andreea Paul Vass, bănuită și ea de plagiat: Sunt mândră de teza de doctorat, nu am emoții!

DISTRIBUIŢI

După ce mai mulți membri ai Guvernului Ponta au fost acuzați de plagiat, în frunte chiar cu premierul, au început să apară „ponturi“ cum că și în Opoziție se practică „copy-paste-ul“.
Printre cei vizați se numără noul vicepreședinte al PDL, Andreea Paul (fosta Vass), însă aceasta a precizat ca poate fi controlata cât de minuțios doresc acuzatorii, pentru că nu a plagiat niciodată.
„Eu vă spun foarte ferm. Teza de doctorat la care am lucrat șapte ani este foarte bine documentată, este bine punctată și sunt mândră de ea (…) Nu am plagiat, nu am emoții. Nu am plagiat pentru că sunt citatele corect făcute în josul paginii. ?ê?£tiu că această lucrare este mult lucrată și are elemente de originalitate (…)
În cazul domnului Ponta, plagiatul a fost dovedit. În cazul meu, nu. (…) Să nu faceți greșeala să comparați o lucrare a mea cu o lucrare a mea pentru că eu am publicat multe lucrări“, a declarat Andreea Paul Vass, ieri după-amiază.
„Am abordat o temă dificilă, dar la studiile de caz am descoperit pentru prima dată un cartel care funcționa pe piața romanească a insulinei. Consiliul Concurenței s-a autosesizat imediat ce am publicat acel articol pe prima pagina a unui ziar și s-au luat masurile aferente.
Sunt foarte mandră de această lucrare, este puternic muncita, serios elaborată și regret nespus că se apelează la diversiuni pentru a se acoperi un plagiat pe care premierul l-a săvârșit și vrea să îl facă ascuns. Dacă citeați lucrarea, ați fi văzut că am citat corect fiecare sursă și nu există greșeli în ea. Îmi doresc ca o comisie de etică să verifice lucrarea, pentru că nu am nimic de ascuns“, a adăugat Andreea Paul Vass.
„Ghilimele nu prea se folosesc în economie dacă se parafrazează, însă trebuie citat autorul. (…) Nu am nicio emoție să-mi supun teza de doctorat controlului unei comisii. Îmi doresc ca o comisie să-mi verifice lucrarea la fel cum a făcut și în cazul lui Victor Ponta, în cazul căruia s-a demonstrat vădit că a plagiat“, a mai spus fostul consilier personal al lui Emil Boc.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.