
Fiul senatoarei Sorina Plăcintă a fost condamnat ieri la patru ani și jumătate de închisoare, pentru tentativă de omor. Andrei Plăcintă a fost implicat într-un incident în decembrie 2010, la o întâlnire cu fosta lui iubită. El a agresat-o pe fată, și l-a călcat cu mașina pe unul din trecătorii care i-au luat apărarea.
Decizia magistraților Curții de Apel București nu este definitivă și a venit după mai multe hotărâri contradictorii ale instanțelor de judecată. În martie 2012, Andrei Plăcintă a primit trei ani de închisoare cu suspendare, dar Curtea de Apel a hotărât, șase luni mai târziu, că fiul fostului demnitar trebuie să execute o pedeapsă de șase ani de închisoare. Avocații săi au obținut, la Instanța Supremă, rejudecarea dosarului, astfel că procesul a reînceput, la Curtea de Apel București, iar judecătorii au pronunțat ieri o altă pedeapsă cu executare pentru Andrei Plăcintă. El poate ataca și această decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anchetatorii au stabilit că Andrei Plăcintă s-a întâlnit cu Delia Harabulea, fata cu care avusese o relație, in seara zilei de 6 decembrie, în zona Berzei din Capitală. Din gelozie, ”inculpatul a lovit-o pe aceasta și a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota și plafonul autoturismului părții vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota și i-a spart luneta", se arată în rechizitoriul Parchetului. Mai multe persoane au intervenit, iar Andrei Plăcintă, aflat la volanul autoturismului său, a pătruns pe trotuar, pentru a le lovi, iar unul dintre bărbați s-a dezechilibrat și a ajuns sub partea din față a mașinii. ”Acuzatul și-a continuat deplasarea și a surprins-o pe aceasta(partea vătamată, n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în față și în spate a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice” susțin procurorii.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















