
Numit în urmă cu 9 zile de către Parlament în funcția de avocat al poporului, Crișu Anastasiu riscă să devină un nou client al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Motivul: noul avocat al poporului trebuie să explice motivele pentru care a „uitat” să-și declare, la un moment dat, mai multe conturi bancare și anumite plasamente deținute la Transelectrica SA și Transgaz SA, precum și aspectele care au făcut ca într-un interval de numai doi ani, pe fondul boomului imobiliar, valoarea unuia din imobilele pe care le deține în București să scadă dramatic, de la 871.254,84 lei în 2005, la doar 202.534,02 lei în 2007.
Până acum 10 zile, Crișu Anastasiu era un personaj aproape necunoscut opiniei publice. Despre el se știa că în perioada 2002 – 2005 a deținut funcția de procuror financiar al Curții de Conturi, ocazie cu care i-a deschis lui Traian Băsescu (n.n.- care la acea vreme era Primar General), în anul 2002, un dosar cu un un prejudiciu de 37,95 miliarde de lei vechi, în care actualul președinte a fost declarat nevinovat.
Fost procuror la Parchetul de pe lângă ICCJ în perioada august 2005 – iunie 2009, iar mai apoi avocat, Crișu Anastasiu poate fi considerat unul dintre pensionarii de lux ai acestei țări. Motivul: conform propriei declarații de avere depusă la data de 12 iunie 2012 și postată pe site-ul www.integritate.eu, Crișu Anastasiu încasează anual, începând cu iunie 2009, o pensie anuală de 114.000 lei. Ceea ce înseamnă aproximativ 9.500 lei/lună, o sumă echivalentă cu 27 de pensii lunare minime sociale garantate de stat.
Insă nu pensia noului avocet al poporului reprezintă subiectul acestui articol, ci averea deținută de acesta, precum și omisiunile din declarațiile de avere depuse de acesta începând cu anul 2005.
Avere frumușică pentru un lefegiu la stat
Așa cum precizam anterior, Crișu Anastasiu și-a depus ultima declarație de avere la data de 12 iunie 2012 și este postată pe site-ul www.integritate.eu. Conform acesteia, noul avocat al poporului deține o avere frumușică pentru un lefegiu la stat: 4 terenuri intravilane (450 m.p. în orașul Voluntari achiziționat în anul 2004, 1200 m.p. în comuna Schitu achiziționat în 2008, 23,28 mp. în București achiziționat în 1991 și 28,38 m.p. în București dobândiți prin moștenire), două apartamente situate în București (102 m.p. achiziționat în 1991 și ½ dintr-un apartament de 56 m.p. dobândit prin moștenire în anul 2009), două autoturisme de fabricație străină (VW din 2007 și Suziki din 2008), un ATV marca Linhai (cumpărat în 2008), dar și acțiuni la BCR (6 buc. în sumă de 60.000 lei), hârtii de valoare la Transelectrica SA (410 buc în sumă de 5.112,7 lei) și la Transgaz SA (17 buc în sumă de 3.236 lei). Insă în afara acestora, Crișu Anastasiu mai deține un număr de nu mai puțin 20 de conturi bancare (10 depozite bancare, 10 conturi curente și un cont de investiții la Certinvest SA) care însumează 845.000 lei, 11.228 euro și 11.060 USD. Practic, dacă am converti soldurile conturilor în euro și dolari la cursul mediu anual al valutelor respective comunicat de BNR (1 euro = 4,456 lei;
1 USD = 3,4682 lei), ar însemna că valoarea cumulate în lei a tuturor conturilor bancare deținute de Crișu Anastasiu totalizează 983.390 lei. Averea noului avocat al poporului se datorează, așa cum era de așteptat activității sale de procuror, de profesor universitar, publicist și de avocat. Astfel, în urma derulării acestor activități, Crișu Anastasiu a realizat, conform declarației menționată, venituri totalizând 291.606 lei, (n.r. – incluzând pensia de lux și venitul salarial al soției, angajat al Guvernului României).
Uite contu’, nu e contu’! Uite acțiunea, nu e acțiunea!
In mod suprinzător, punând cap la cap informațiile cuprinse în ultimele declarațiile de avere ale lui Crișu Anastasiu din perioada 2005 și 2007 – 2012 se observă existența unor omisiuni, care, în conformitate cu legislația în vigoare, pot fi pedepsite de legea penală.
Așa cum spuneam, conform ultimei declarații de avere a lui Crișu Anastasiu acesta deține, prin cumpărare, începând cu anul 1991, un teren intravilan cu o suprafață de 23,28 m.p. Culmea este că respectivul teren nu apare decât în declarația de avere depusă de noul avocet al poporului în 2010, acesta lipsind din declarațiile de avere depuse de acesta în anii 2005, 2007, 208, 2009.
Mai mult, studiind lista conturilor bancare menționate de Crișu Anastasiu în ultima declarație de avere, se observă că trei dintre acestea (n.n. – însumând 43.704,8 lei) sunt deschise în anul 2001, iar un al patrulea (n.n. – în sumă de 8.400 lei) a fost deschis în anul 2002. Dacă ne uităm însă pe declarațiile de avere depuse de Crișu Anastasiu în anii 2005, 2007, 2008 și 2009, ce să vezi? Conturile ban-care menționate de acesta ca fiind deschise în anii 2001 și 2002 … lipsesc cu desăvârșire!
Mai mult, trebuie precizat că în declarația de avere depusă de Crișu Anastasiu în anul 2008, acesta declarase că deține șapte conturi bancare însumând 386.754 lei (n.n. – incluzînd un cont de investiții la Certinvest SA), însă pentru două dintre acestea nu a fost precizat anul la care acestea au fost constituite. După cum, tot în aceeași declarație de avere, din 2008, acesta a bifat existență unui cont curent deschis la BCR în anul 2006 (n.n. – în care la data depunerii declarației – 06.06.2008 figura un sold de 6.866 lei) și a altui cont curent deschis la BRD (n.n. – în care la data depunerii declarației figura un sold de 6.866 lei), care în declarația depusă cu un an înainte (2007) nu se regăsesc.
Însă omisiunile nu se opresc aici. Spuneam că în declarația de avere depusă de Crișu Anastasiu în 2012 acesta menționease că deține 410 hârtii de valoare emise de Transelectrica SA și 17 emise de Transgaz SA. Ei bine, respectivele hârtii de valoare nu se regăsesc menționate depuse în 2011, respectiv 2012, însă culmea apar în declarațiile de avere depuse în anii anteriori.
Piața imobiliară explodează, apartamentul noului avocat al poporului nu mai valorează.
În schimb, mașina se (re)evaluează!
Ca tacâmul să fie complet, în declarația de avere din anul 2005 noul avocat al poporului menționa că valoarea apartamentului pe care-l deține din 1991 în București este de 871.254,84 lei, în declarația de avere din 2007 (adică în plin boom imobiliar), valoarea acestuia scăzuse la doar … 202.534,02 lei.
Dacă în domeniul imobiliar Crișu Anastasiu a avut „de pierdut” în mod dramatic, la capitolul auto, noul avocat al poporului s-a dovedit a fi un bun negustor. Astfel, în declarația de avere din anul 2005, acesta declarase că deține un autoturism marca Skoda, achiziționat in leasing, în anul 2002. In februarie 2007, adică după cinci ani de utilizare a autoturismului respectiv, Crișu Anastasiu reușește performanța de a-l vinde către o persoană fizică cu suma de 52.800 lei, echivalentul a 15.611, 14 euro (n.n. – la data tranzacției,respectiv 22.02.2007, cursul monedei europene comunicat oficial de BNR a fost de 3,3822 lei/euro).
În atenția ANI
Conform legislației în vigoare, orice inadvertență sau omisiune depistată în declarațiile de avere trebuie cercetată de către Agenția Națională de Integritate (ANI), iar dacă se constată că aceasta intră sub incidența legi penale aceasta trebuie asimilată falsului în declarații și pedepsită conform Codului Penal. Dacă din 2007 și până acum nimeni de la ANI nu a observat inadvertențele și omisiunile din declarațiile de avere ale lui Crișu Anastasiu, este interesant de văzut dacă noul Avocat al Poporului va da explicații în fața inspectorilor de integritate.
Declarație de avere 2007
Declarație de avere 2008
Declarație de avere 2009
Declarație de avere 2010
Declarație de avere 2011
Declarație de avere 2012
Mircea Florescu