Membrii Consiliului Naţional de Integritate se reunesc, astăzi, într-o nouă şedinţă publică pentru a definitiva şi aproba tematica şi bibliografia concursului de ocupare a funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), dosarele putand fi depuse pană la 21 august a.c., la Secretariatul General al Guvernului. Şedinţa va avea loc la Palatul Victoria. Membrii Consiliului de Integritate au stabilit, în urmă cu o lună, ca proba scrisă la concursul privind ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ANI să fie organizată în data de 30 septembrie, interviul urmând a fi susţinut de candidaţi la 9 octombrie, la sediul ANI. În urma rezultatelor obţinute de candidaţi la concurs, aceştia urmează să fie votaţi în plenul Senatului în data de 6 noiembrie, iar la 11 noiembrie vor depune jurămantul în faţa Camerei Superioare a Parlamentului, informează Mediafax. Preşedintele CNI, Marcu Nicu, a declarat recent că, dincolo de condiţiile impuse de Regulamentul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de preşedinte al ANI, în această poziţie trebuie să ajungă în primul rand -un om integru-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















